A promis, trebuie să se țină de cuvânt. Primăria pune la dispoziție un autocar pentru deplasarea către Polonia pentru meciul tur din preliminariile Europa League dintre Legia Varșovia – FC Botoșani.
Un grup însemnat de botoșăneni care vor să fie alături de FC Botoșani în acest moment istoric va porni în drumul ce durează în jur de 17 ore la plecare și tot atât la întoarcere.
”Dl primar a făcut o promisiune, că vom avea suporteri botoșăneni pe stadionul de la Legia Varșovia și ne vom ține de cuvânt. Mâine, în jurul ore 12:00 va pleca un autocar din spatele Primăriei cu 50 de suporteri botoșăneni, care vor susține echipa la acest meci foarte important și sperăm să conteze acest sprijin, să avem un rezultat favorabil acolo”, a declarat Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani.
Deplasarea către Polonia nu este făcută din bani publici, ci cu sprijinul unor operatori economici privați.
„Autocarul a fost pus la dispoziție cu ajutorul unor sponsori care au dorit să-și păstreze anonimatul. Cursa va pleca pe următorul itinerar: România – Ungaria – Slovacia- Polonia, plecarea în jurul orei 12:00, prezența la meci, ora 22:00, ora Poloniei, cu diferență de două ore de fus orar, apoi după meci se face returul către Botoșani, nu vom avea acolo cazare”, a mai spus Cosmin Andrei.
Biletele de intrare la meci sunt asigurate cu sprijinul FC Botoșani. (G.E.)
Robot de bucătărie vs Multicooker: Pe care ar trebui să-l bagi în coș de Black Friday?
Redacția Botoșăneanul
Oct 17, 2024
Părintele Diaconu, mesaj la 40 de zile de la plecarea mamei soacre la cele sfinte
Redacția Botoșăneanul
Oct 17, 2024
Traficul rutier din Botoșani supravegheat cu ajutorul unui elicopter dotat cu RADAR - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 17, 2024
Pietoni amendați și șoferi lăsați fără permis după o acțiune a polițiștilor prin oraș - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 17, 2024