Şeful Secţiei Drumuri Naţionale de la Botoşani a afirmat în cadrul Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă că instituţia pe care o reprezintă este pregătită pentru a face faţă primului val de ninsori. Serviciul de deszăpezire a drumurilor naţionale în acest an a fost câştigat prin licitaţie de firma UMB Spedition, deţinută de băcăuanul Dorin Umbrărescu, care va urma să intervină pe aproape 430 de kilometri de şosea de pe raza judeţului.
Secţia Drumuri Naţionale a pregătit deja cele 14 utilaje cu care se va interveni pe drumurile naţionale precum şi un autogreder care va fi amplasat la baza Manoleasa. Faţă de anul trecut reprezentanţii SDN au înfiinţat un încărcător şi un depozit de materiale antiderapante la Vf. Câmpului. „
Momentan în depozitele noastre avem o cantitate de 720 de tone de material antiderapant amestec ceea ce reprezintă 7% din necesarul pentru această campanie. În cazul carburanţilor, necesarul este de 175 de tone, momentan dispunem de 16 tone de motorină lichidă iar diferenţa până la 20 de tone avem bonuri valorice. Semnalizarea de iarnă am montat-o pe toate drumurile”, a afirmat
Vasile Gherasie, director adjunct SDN. Şeful secţiei a mai afirmat că, asemenea anilor precedenţi în cazuri de urgenţă declanşarea intervenţiei se face prin numărul unic 112.
În cazul drumurilor judeţene, deocamdată licitaţia a fost întârziată de contestaţia depusă la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor de administratorul societăţii Artera Blue, Costel Căşuneanu. Chiar şi aşa, şeful Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri susţine că a pregătit căile rutiere pe care le administrează prin plombări şi finisări pentru a se putea intra în sezonul rece. „
Noi avem o singură problemă, licitaţia a fost contestată dar acum s-a rezolvat contestarea licitaţiei pentru deszăpezire, am încercat să dăm pentru astăzi licitaţia electronică şi SEAP-ul nu a acceptat, probabil marţi, acesta e termenul lor, trei zile. Probabil marţi va fi licitaţia propriu zisă şi vom şti câştigătorul. Prin caietul de sarcini noi avem în bază şase autofreze, patru autogredere, patru încărcătoare şi 25 de utilaje cu plug şi răspânditori”, a afirmat
Romeo Caciuc, director DJDP. Direcţia de Drumuri şi Poduri este structurată în patru baze în judeţ şi anume Botoşani, Dorohoi, Truşeşti şi Săveni, cu servicii permanente la sediul instituţiei dar şi în baze.
O intervenţie pentru colaborarea cu „drumarii” a avut-o şeful IJSU, col. Radu Anton care i-a solicitat prefectului iniţierea unui protocol de colaborare atât cu cei de la drumuri naţionale cât şi cu DJDP în privinţa intervenţiei pe arterele inferioare, respectiv cele comunale şi cele săteşti, ocolite de angajaţii ambelor instituţii.
(G.E.)