Este probabil una dintre cele mai importante investiții derulate la nivelul județului Botoșani, la capitolul infrastructură rutieră.
Povestea drumului strategic este una veche și încâlcită deopotrivă. A pornit într-adevăr din mandatul lui Florin Țurcanu pe când era președintele Consiliului Județean și la un stadiu de idee îndrăzneață.
A trebuit să treacă alte două mandate până să prindă contur.
Social democrații s-au plâns de faptul că au primit de la liberali o „formă de brăduț” desenată pe harta județului pe care au trebuit să o transforme în investiție reală. Liberalii, dimpotrivă arată că proiectul gândit de ei le dă posibilitatea PSD-iștilor să aibă motive de laudă în fața alegătorilor.
„Chiar dacă a pornit de la forma unui brăduț acest drum strategic a fost pornit de noi, de liberali. Dacă ne uităm pe proiectele inițiale semnăturile o să le găsiți ale dlui Florin Țurcanu care la vremea respectivă era președinte liberal și următoarele semnături ale dlui Gheorghe Sorescu care fiind vicepreședinte la CJ a preluat la momentul respectiv conducerea CJ ca și președinte interimar”,
Costel Șoptică, președinte PNL
De la câștigarea alegerilor în 2020 când a devenit președinte al CJ Botoșani, Doina Federovici și-a asumat finalizarea acestui drum strategic, împărțit și realizat pe trei loturi.
Și transmite periodic informări privitoare la stadiul lucrărilor, promovarea intensă nefiind pe placul liberalilor care vor să se știe și de propria contribuție: „Remarc că parcă cineva ar aduce bani de acasă. Eu nu am auzit să se facă vreo chetă pe la PSD și să se adune bani pentru a face drumul strategic, eu știu că acel drum este început de noi și continuat de la dlor”.
Mai mult, pentru finalizarea lucrărilor la drumul strategic ar mai fi necesară o sumă de
70 milioane de lei care tradusă în moneda europeană ar însemna 14 – 15 milioane de euro, pentru diferențele de cost.
„Ori dacă în conducerea dlui Costică Macaleți se făcea acel drum, se făcea o economie de 14 milioane de euro. Vă rog să transformați dv. 14 milioane de euro în kilometri de drum să vedeți câți alți kilometri de drum s-ar fi putut construi la nivelul județului Botoșani”, și-a continuat ideea Costel Șoptică.
Diferența de bani este căutată inclusiv în fondul de rezervă al Guvernului unde CJ Botoșani a transmis o solicitare pentru o alocare financiară.
Costel Șoptică a dorit să tragă un semnal de alarmă cu o serie de previziuni proprii:
Nicolae Ciucă este premier PNL.
Dacă alocă acești bani, PSD ar urma să se laude că a adus bani în județ.
Dacă nu alocă acești bani, premierul Nicolae Ciucă nu arată interesul cuvenit pentru Botoșani.
În concluzie, Costel Șoptică a vrut să se știe lucrurile așa cum sunt și din punct de vedere liberal și s-a întrebat retoric: „cine își asumă răspunderea?” pentru sumele suplimentare necesare pentru terminarea drumului strategic.
Social democraților le-a transmis să lase campaniile electorale pentru anul 2024.
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024