Prefectul Costică Macaleţi a participat marţi la recepţia lucrărilor de la Dealu Mare. DN 29D, la care a început să se lucreze în urmă cu un deceniu, a fost abia acum recepţionat din cauza surpărilor de teren apărute în 2007, imediat după finalizare.
Reabilitare în două contracte
Reprezentanţi ai Companiei Nationale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, ai regionalei ieşene a acesteia, dar şi ai constructorului, au constatat că în prezent drumul de la Botoşani spre Truşeşti şi Stânca este asfaltat în întregime şi marcat rutier, astfel încât să se poată face recepţia pe lucrările contractate în urmă cu 10 ani.
Lucrările de consolidare a terenului au fost obiectul unui al doilea contract, acestea urmând să se încheie la anul, prin amenajarea zonei împădurite din vecinătatea sectorului de drum unde s-au produs alunecările de teren. Consolidarea a constat în realizarea unui nou terasament cu multiple straturi, terasarea versanţilor, realizarea ravenelor şi a şanţurilor de colectare a apei meteo şi de suprafaţă.
„Se lucrează la Dealu Mare din primul meu mandat”
„
Se lucrează la Dealu Mare din primul meu mandat la conducerea Instituţiei Prefectului. Dincolo de problemele care au apărut pe parcurs, orice lucru dus la bun sfârşit este binevenit. Drumul naţional spre Stânca Costeşti este circulat şi sperăm să fie şi mai circulat odată cu deschiderea traficului de mărfuri prin vamă. Aşadar, e bine că s-a găsit înţelegere şi la constructor şi la CNADNR, atsfel încât să se rezolve o problemă în plus pe care judeţul Botoşani o avea în ceea ce priveşte drumurile naţionale. Un capitol la care, din păcate nu stăm deloc bine”, a declarat după recepţie
prefectul Costică Macaleţi.
În cadrul întâlnirii cu reprezentanţii regionali ai CNADNR prefectul de Botoşani a obţinut asigurarea că în scurt timp se va marca şi drumul naţional spre Suceava, lipsa marcajelor rutiere fiind unul dintre neajunsurile arterei de legatură cu judeţul vecin.
CITEŞTE ŞI:
Drumul de la Dealu Mare intră în asfaltare