„Drumul morţii” Botoşani – Suceava i-a luat viaţa şi lui Paul Secrieru – GALERIE FOTO
Executorul judecătoresc se întorcea vineri de la Braşov, unde se pare că efectua nişte cursuri şi la ieşirea din Huţani carosabilul tocmai umezit de ploaie i-a fost fatal. Fostul subprefect conducea o Kia Sorento şi a derapat.
Cu toate că venea dinspre Suceava, maşina s-a rotit şi s-a izbit cu partea din stânga faţă într-un copac de pe partea dreaptă a drumului. Impactul s-a produs exact în zona şoferului. Conform martorilor, Paul Secrieru a rămas încarcerat şi a mai trăit în jur de zece minute. Câţiva săteni au încercat să îl ajute cumva, l-au stropit cu apă, însă totul a fost în van, astfel încât, atunci când un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă a ajuns la faţa locului, nu a putut decât să constate decesul conducătorului auto. Acesta se afla singur în automobil. Roata din partea stânga şi braţul acestuia au rămas lângă copac, în timp ce spoilerul a fost aruncat la peste zece metri distanţă. În jurul orei 18:15 o maşină a Serviciului Judeţean de Medicină Legală a ridicat trupul lui Paul Secrieru.
Revenim cu mai multe amănunte de la faţa locului.