Constructorii au finalizat lucrările la Lotul 1, iar la Lotul 3 acestea au un grad de execuție de 99%.
Stadiul lucrărilor la Drumul Strategic au depășit pragul de 80% pe întregul proiect.
Într-un stadiu avansat, de peste 60%, se află și lucrările efectuate la Lotul 2. Aici, primul strat de asfalt a fost turnat pe aproximativ 90% din lungimea lotului, urmând ca, în funcție de vreme, cel târziu în prima decadă a lunii octombrie, să fie asfaltați și ultimii kilometri.
Zilele acestea s-a finalizat așternerea binderului pe întreaga lungime a localității Albești, urmând ca până la sfârșitul săptămânii să se ajungă în Mășcăteni.
În vederea pregătirii asfaltării între Albești și Mășcăteni, constructorii au efectuat, în această săptămână, stratul superior de fundație din balast stabilizat in situ cu lianți hidraulici, lucrările continuând spre Trușești.
De asemenea, s-au făcut consolidări de poduri și podețe și lucrări la infrastructura podului de peste râul Jijia din apropierea localității cu același nume.
În Răuseni și Hlipiceni se lucrează la trotuare, rigole carosabile și șanțuri. La rigole și șanțuri se lucrează și în Buimăceni, dar și între Hănești și Dângeni.
Liderul național votat de sute de botoșăneni deși s-a retras din cursă
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Bilete disponibile la meciul dintre FC Botoșani și Farul Constanța – PREȚURILE
Oana Sava
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Directoare cu concurs la spitalul orașului: NOTA obținută la examen
Oana Sava
Nov 26, 2024