A fost nevoie de intervenția salvatorilor în unele localități din județ pentru a înlătura pericolul cauzat de vijelie.
Pompierii botoșăneni continuă să intervină pentru înlăturarea efectelor fenomenelor meteo periculoase, astfel:
Până la ora 10:00, județul Botoșani se află sub incidența unui cod portocaliu de ploi torențiale și abundente și intensificări ale vântului. În intervale scurte de timp și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 40-60 l/mp și izolat de peste 70 l/mp. Vântul va avea la rafală 70 ...80 km/h.
Evoluția fenomenelor hidro-meteorologice este permanent monitorizată, atât prin Centrul Operațional al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU Botoșani), cât și în teren de către Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență. Echipajele de pompieri de la toate subunitățile din județ sunt pregătite pentru a interveni în cel mai scurt timp în sprijinul cetățenilor.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.
Radar inteligent în dotarea Poliției Botoșani – VIDEO cum funcționează noul aparat
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
Obiceiuri zilnice care te ajută să păstrezi pasiunea în viața de cuplu
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
Strategii moderne pentru optimizarea fluxului de documente într-o instituție
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
Bolt Food, serviciul pentru livrarea de mâncare, se lansează în Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
Ghid pentru a gestiona stresul financiar cauzat de situații neprevăzute
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile