Problema drumurilor județene a fost intens discutată de către coordonatorii unui partid de la Botoșani.
Iar cea care a vorbit despre acest subiect a fost Mihaela Huncă. Coordonatorul Pro România Botoșani a declarat că s-a interesat și într-un alt județ în ceea ce privește problema reabilitării drumurilor, iar concluzia ar fi că la Botoșani nu sunt oameni competenți care să obțină fonduri europene.
Am făcut o analiză, județul Brașov are acum în implementare patru proiecte de reabilitare a drumurilor județene. Valoarea este peste 60 de milioane de euro. Toate aceste reabilitări se fac din fonduri europene. Botoșaniul mai mult decât Moldova este izolat. E clar că nu există oameni competenți să facă proiecte pentru că orice edil care are respect față de cetățenii lui realizează aceste obiective de investiții cu fonduri europene. Eu cred că ar trebui să ne pese de cetățenii acestui județ, cred că trebuie să ne pese de români și trebuie să începem să accesăm fondurile europene pentru rezolvarea acestor obiective mari de investiții,
Mihaela Huncă, coordonator Pro România Botoșani.
Deputatul s-a ferit însă să-l atace direct numai pe șeful județului, Costică Macaleți.
Eu nu vorbesc numai de o persoană, eu vorbesc de mai multe persoane. Eu atac toate persoanele care sunt puse acolo să facă proiecte, a punctat Mihaela Huncă.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
ACUM: Valeriu Iftime își prezintă echipa liberală pentru Parlament la ”Botoșăneanul TV” - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Adolescentă căutată la nivel național, depistată de jandarmii botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Prăpăd după BLOCADA: Zeci de șoferi au rămas fără permis la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Cum să îi implici pe cei mici în pregătirile pentru sărbătoarea Crăciunului
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
ACUM: Directorii de instituții se întrec în citit rapoarte „roz"
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024