Dumitru Pilă, directorul Regionalei de Drumuri Naţionale Iaşi, va fi prezent în cursul săptămânii următoare la Botoşani, în vederea verificării drumurilor naţionale de pe raza judeţului care necesită lucrări de reparaţii. Cu acest prilej, preşedintele Consiliului Judeţean, Mihai Ţâbuleac, susţine că va pune pe tapet toate problemele întâmpinate la acest capitol şi cel mai probabil va avea şi câteva răspunsuri referitoare la alocaţiile bugetare pentru începerea lucrărilor pe tronsoanele cu probleme. „
Lumea vrea să ştie despre începerea lucrărilor de modernizare a drumului naţional Botoşani-Suceava. Din informaţiile pe care le deţinem, este încheiat contractul de execuţie. De asemenea, ne interesează foarte mult ce se întâmplă cu reabilitarea traseului dintre Botoşani şi Tg. Frumos. Ni se tot spune de către reprezentanţii Ministerului Transporturilor că este iminentă începerea unor lucrări de reabilitare, ceea ce ar fi extraordinar. Să vedem cât de repede pot începe asemenea lucrări, noi sperăm să înceapă în acest an”, a afirmat
Mihai Ţâbuleac, preşedintele CJ. Ţâbuleac a mai precizat că, o altă problemă face referire la drumul de la Dealu Mare, unde autorităţile locale au făcut demersurile necesare pentru încheierea unui contract de execuţie a unor lucrări pe porţiunea unde au intervenit surpări de teren. Iar un alt tronson cu probleme ar fi cel cuprins între intersecţia cu Cucorăni spre Dorohoi, până la Rădăuţi Prut, unde de asemenea sunt necesare lucrări de reparaţii. Toate aceste aspecte vor fi luate în discuţie în cadrul întâlnirii preşedintelui CJ cu Dumitru Pilă.