Zilnic se vor consuma între 2 – 4 litri de lichide (apă, apă plată, ceai de plante, sucuri de fructe), fără a aştepta să apară senzaţia de sete. Apa se va consuma din surse controlate.
Pentru prevenirea incidentelor în timpul perioadelor cu temperaturi extreme, Compartimentul Supraveghere Epidemiologică și Control Boli Transmisibile din cadrul Direcției de Sănătate Publică Botoșani a transmis către populație o serie de recomandări.
Evitarea, pe cât posibil, a expunerii prelungite la soare între orele 11.00 – 18.00;
Purtarea de pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise;
Pe parcursul zilei se vor face duşuri călduţe;
Zilnic se vor consuma între 2 – 4 litri de lichide (apă, apă plată, ceai de plante, sucuri de fructe), fără a aştepta să apară senzaţia de sete. Apa se va consuma din surse controlate;
Nu se va consuma alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii;
Se vor evita băuturile cu conţinut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice şi favorizează deshidratarea;
Se vor consuma fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii) deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă;
Se vor evita activităţile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit);
Dacă în locuinţă există aer condiţionat, se va regla aparatul astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală;
Se va acorda o grijă deosebită persoanelor dependente (copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi) oferindu-le, în mod regulat lichide, chiar dacă nu le solicită;
În timpul deplasărilor prin oraş este util să intraţi în spaţii climatizate sau organizate ca puncte de prim ajutor în caz de caniculă (farmacii);
Se va evita scăldatul în bălți/lacuri a căror apă este necontrolată.
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024