FC Botoșani întâlnește duminică, de la ora 13:30 formația FC Argeș, într-un duel direct al antrenorilor Flavius Stoican și Marius Croitoru.
Înainte de partidă, antrenorul de la Botoșani a declarat că echipa sa va confrunta o formație care are ca obiectiv impus calificarea în play-off.
„Va fi un meci aprig, chiar dacă întâlnim o echipă care pasează, care joacă fotbal, care încearcă să construiască, noi trebuie să fim foarte atenți. Avem toate atuurile pentru a le răspunde cu o dorință mai mare decât a lor. Ceea ce aș vrea și prin intermediul dv. și am avut discuții și cu jucătorii la nivel individual și de echipă, să fim foarte atenți la acest meci pentru că avem un moral ridicat, avem o încredere, dar în general când îți crește încrederea pierzi din preocupare”,
Flavius Stoican, antrenor principal FC Botoșani
La acest meci, miciile detalii vor face diferența, consideră tehnicianul de la FC Botoșani.
A mai spus că a urmărit partida cu Chindia care nu a fost una reușită și că FC Botoșani va încerca să profite de punctele slabe ale celor de la FC Argeș, iar din acest motiv le-a cerut jucătorilor să fie lucizi în fața porții.
„Mergem să câștigăm, sigur nu ne este ușor, nu ne ascundem după degete că, eu știu, întâlnim o echipă modestă, nu ne este teamă de ei. Dar, trebuie să fim foarte atenți la detalii”, a mai spus Flavius Stoican.
A recunoscut că în lotul celor de la Argeș sunt și jucători buni care pot face diferența și, mai mult decât atât, adversarii au trecut și ei printr-o campanie de transferuri în care au cheltuit bani, ceea ce intensifică presiunea din teren.
CLICK AICI pentru video
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Botoșăneni buni de muncă prinși la cerșit pe străzile orașului
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Fata din Botoșani s-a calificat în finală la „Norvegienii au talent”
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Centrul Vechi: Femeile au mâncat semințe, adolescenții s-au cățărat pe monument
Oana Sava
Nov 04, 2024