După interpelări, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local, Cătălin Flutur a intervenit și la proiectul privitor la stabilirea taxelor și impozitelor locale în municipiu, pentru anul viitor.
„Vreau să vă spun, n-am făcut un calcul, nici nu mi-era greu să fac, știam ce se întâmplă în acest mandat. Acest mandat de fapt este mandatul în care taxele și impozitele au crescut cel mai mult, din punctul meu de vedere, în Botoșani. O creștere cu mai mult cu 50% din celelalte mandate. Votăm încontinuu să creștem taxe și impozite. Și nu doar, și nu votăm, să ne înțelegem bine, creșterea cu rata inflației. Am votat ca să facem bani la buget, pot să înțeleg și asta, dar totuși ar trebui să ne oprim la un moment dat”,
Cătălin Flutur, consilier local
Primarul Cosmin Andrei i-a replicat că a făcut același lucru în mandatele în care a fost primar, iar indexarea taxelor și impozitelor cu indicele de inflație este o obligație legală pentru toate primăriile din țară.
Nu doar pentru cea de la Botoșani.
„Eu vă înțeleg supărarea, dle Flutur. Vă înțeleg supărarea, dar de aici, și până să spunem tot felul de bazaconii că mărim taxele și impozitele... E o mare diferență între a respecta o prevedere legală și de a indexa taxele cu indicele de inflație și de a mări taxele locale peste acest procent, care este obligatoriu prin lege. L-ați făcut și dumneavoastră, când ați fost primar, cu cât a fost indicele de inflație, ați indexat taxele. Așa se face, este în lege, asta facem și acum, nu mărim nicio taxă”,
Cosmin Andrei, primar
Mai departe, i-a cerut fostului edil șef să ofere un singur exemplu de taxă sau impozit care crește în Botoșani.
Cătălin Flutur a explicat că a făcut doar o remarcă asupra întregului mandat:
„Eu nu pot vorbi bazaconii, chiar mă pricep. Am făcut, dacă vă aduceți aminte o declarație, că s-au mărit taxele și impozitele. Nu am vorbit despre hotărârea de astăzi care este în limita legală. Este o declarație, nu mă refer la asta, vă spun ce s-a întâmplat în acest mandat”.
Tensiunea din aer a fost remarcată de Cosmin Andrei: „Se apropie alegerile, asta este”.
„Tic – tac, tic – tac”, i-a răspuns Cătălin Flutur.
Proiectul a fost adoptat iar ulterior, la fiecare punct de pe ordinea de zi au fost luări de cuvânt și discuții aprinse, consilierii locali ieșind din amorțeala în care păruseră că au intrat în prima parte a anului.
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024