Doi candidaţi s-au înscris la concursul organizat de Consiliul Judeţean pentru ocuparea postului de director executiv al Camerei Agricole Judeţene (CAJ). Este vorba de actualul şef interimar al instituţiei Gheorghe Dănilă şi de Chirică Nazare, persoană despre care reprezentanţii CJ spun că nu este angajată a CAJ şi ar veni din mediul privat.
Selecţia de dosare a avut loc în perioada 3-5 august, însă data la care va avea loc concursul propriu-zis nu a fost deocamdată stabilită. Şi asta deoarece preşedintele a retrimis Parlamentului spre dezbatere legea camerelor agricole, care ar putea modifica statutul CAJ-urilor, în sensul că acestea vor ieşi din subordinea Consiliului Judeţean. „Trebuie să stabilim o dată pentru concurs şi o vom duce probabil spre limita celor trei luni pînă la care o putem face pentru că avem semnale că se va lucra foarte rapid pe lege în Parlament astfel încît să ajungă spre promulgare”, ne-a declarat Cătălina Lupaşcu, vicepreşedintele CJ. Probabil că se va reveni cu o nouă dispoziţie a preşedintelui CJ privind nominalizarea unei comisii de concurs.
Gheorghe Dănilă ocupă cu titlu interimar postul de director de la începutul anului, după ce fostul Oficiu Judeţean de Consultanţă Agricolă a trecut în subordinea CJ cu o nouă denumire, Camera Agricolă Judeţeană.
Valeriu Iftime: Am votat pentru o țară în care să fim mândri că trăim – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Doi tineri din Botoșani acuzați că au încercat să omoare un om în scara blocului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
LOCUL din Botoșani cu cea mai mare PREZENȚĂ la vot astăzi, în „împărăția” lui Iftime bate… pustiul
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024