Dulăi în coastă, prefect în trening şi câte-un şut la întrunirea prefecţilor - VIDEO
Întâlnirea foştilor prefecţi la Palatul Administrativ a fost una presărată cu destule momente amuzante. Cei care au ocupat postul de-a lungul anilor au povestit picanterii din mandate sau şi-au rezumat mai plastic momentele petrecute în fruntea importantei instituţii.
Întâiul prefect de după revoluţie şi-a amintit că atunci când a fost numit a mers la primul ministru de atunci în trening. Aceasta deoarece se afla în concediu de odihnă. „M-am prezentat într-o ţinută sport. Eram singurul din cei care au fost invitaţi care eram într-o ţinută sport, că nu aveam altceva cu mine. N-a durat întâlnirea decât maixim 15 minute”, a rememorat Viorel Alexadru. Fostul lider judeţean al PNŢCD şi-a sintetizat... canin perioada de prim reprezentant al Guvernului în judeţ. „A fost un mandat destul de complicat dat fiind faptul că, probabil vă aduceţi aminte, a fost o guvernare de coaliţie, vestita Convenţie Democrată, din care făceau parte patru partide. Este greu de guvernat de unul singur, dar este enorm de greu de guvernat cu alţi trei dulăi în coastă, care fiecare trage şi vrea şi el câte ceva”, a arătat Alexandru Simionovici, cel care a ocupat funcţia în perioada decembrie 1996 – ianuarie 2001. Ultimul a luat cuvântul cel care încă girează acest post. El a arătat că depolitizarea funcţiei de prefect a avut avantaje şi dezavantaje. Astfel, dacă la primul mandat, când postul era politic, funcţionari îl priveau ca pe un „corp străin”, în cel de-al doilea lucrurile s-au schimabt în bine.
„Am spart USL-ul” „Până te obişnuieşti cu oamenii, până te hotărăşti să nu-l mai dai afară pe dl Munteanu, până te împrieteneşti cu toată lumea durează timp, poate că unii dintre colegi mei nu au reuşit să îşi apropie toţi funcţionarii publici”, a afirmat Cristian Roman. Acesta a explicat şi de ce nu a invitat nici un director de serviciu public deconcentrat la manifestare: „să vă povestească dl Macaleţi când mai trăgea câte un şut la un domn director – de aia nu am invitat nici un director astăzi – cum îl suna de la Bucureşti şi îi spunea «vezi că ăla îi al meu»”. Actualul prefect şi-a înhceiat alocuţiunea cu o invitaţie adresată profesorului Constantin Cojocariu, autorul unei istorii a administraţiei publice botoşănene. „Eu îl invit pe dl profesor Cojocaru, pentru că astăzi ne-a predat o lecţie, peste 10 sau peste 20 de ani să ne asculte şi să ne întrebe ce am reţinut şi ce am învăţat din această lecţie”, a afirmat Cristian Roman. La poza de grup acesta s-a aşezat între liberalul Gheorghe Sorescu şi social-democratul Costică Macaleţi, remarcând zâmbind că „am spart USL-ul”.