În acest sfârșit de săptămână, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va asigura ordinea și siguranța publică la manifestările cu caracter religios organizate în mai multe localități, în cooperare cu efective de poliție și poliție locală.
Duminică, 30 martie, între orele 14:00 - 16:00, jandarmii vor acționa pentru siguranța participanților la ,,Marșul pentru Viață", organizat de Protopopiatul Botoșani în parteneriat cu Asociația Tineretului Ortodox Român - Filiala Botoșani, pe traseul Biserica Buna Vestire - str. Octav Onicescu - Blvd. Mihai Eminescu - Pietonalul Unirii - str. Cuza Vodă - str. Marchian - Blvd. George Enescu - Biserica Sfânta Treime.
În aceeași zi, jandarmii vor fi alături de cetățenii prezenți la ,,Marșul pentru Viață" desfășurat în municipiul Dorohoi, începând cu ora 12:00, precum și la evenimentele cu aceeași denumire din orașele Darabani, Săveni și Ștefănești.
Sâmbătă, efectivele de jandarmerie vor lua măsurile necesare pentru ca meciul de fotbal de Liga a III-a, disputat de echipele Gloria Ultra - CSM Bacău la Baza Sportivă 1 Mai din municipiul Dorohoi, de la ora 15.00, să se desfășoare în condiții de siguranță pentru participanți și în spiritul fair-play-ului sportiv.
Tot sâmbătă, jandarmii vor acționa pentru prevenirea faptelor antisociale în zona Casei de Cultură a Sindicatelor din municipiul Botoșani, cu ocazia desfășurării Concursul Național de Dans ,,Tărâmul Dansului".
Având în vederea că deplasarea coloanelor la marșurile religioase se va efectua și pe partea carosabilă, polițiștii rutieri vor lua măsurile necesare pentru fluidizarea traficului rutier și pietonal, în vederea prevenirii unor incidente nedorite.
„Recomandăm conducătorilor auto să acorde atenția cuvenită participanților la aceste marșuri și să reducă viteza de deplasare până la limita evitării oricărui pericol, participanților să respecte măsurile stabilite de organizatori și indicațiile forțelor de ordine, iar în cazul sesizării unor fapte antisociale să solicite sprijinul acestora în mod direct, în cel mai scurt timp”, au transmis jandarmii botoșăneni.
RAZIE a polițiștilor botoșăneni: LOCUL unde vitezomanii au rămas fără permis
Redacția Botoșăneanul
Mar 31, 2025
Primăria Botoșani vinde aproape 450 de bucăți de dale de tramvai
Redacția Botoșăneanul
Mar 31, 2025
FC Botoșani vrea un jucător de la Rapid: Este păcat să stea pe tușă, ni-l dorim foarte mult
Redacția Botoșăneanul
Mar 31, 2025
TRAGEDIE în urmă cu scurt timp: Botoșănean găsit mort în curte, după ce s-a urcat pe un stâlp
Gabriela Erdic
Mar 31, 2025
Trebuie evacuați din locuințele statului cetățenii cu mai mult de trei amenzi pentru tulburarea liniștii și ordinii publice?
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile