Ziua de luni, 15 ianuarie 2024 a fost marcată de omagiul adus celui mai mare poet naţional, Mihai Eminescu, fiind organizată o slujbă la Biserica „Uspenia” din Botoşani.
Zeci de persoane s-au adunat luni dimineaţă în biserica din Centrul Istoric al municipiului pentru a participa la Sfânta Liturghie şi totodată la slujba de Pomenire a marelui poet, Mihai Eminescu.
Pe lângă credincioşii de rând prezenţi în lăcaşul de cult, s-au alăturat şi alţi preoţi ai altor biserici din judeţ, cum ar fi părintele Petru Chirvase al Bisericii „Sfântul Vasile cel Mare” sau Pr. Ic. Stavr. Adrian Achitenei, preot al Parohiei Coşula.
Slujba a fost oficializată de un sobor de opt preoţi, în frunte cu părintele protopop Petru Fercal alături de Marius Ciprian Babiuc, preot paroh al Bisericii „Uspenia”.
Pe lângă ceremonialul religios a fost susținut un recital de către Corul „Heruvimii” al Protopopiatului din Botoşani, format din mai mulţi preoţi.
Imediat după Sfânta Liturghie a avut loc slujba de Veșinică Pomenire a poetului când soborul de preoţi s-a întregit în jurul unei mese. Pe această masă se regăsea un tort cu figura lui Eminescu, alături de Ion Creangă, colivă, un colac, vin liturgic şi lumânări.
După „Veşnica pomenire”, părintele paroh Marius Babiuc a ţinut o predică credincioşilor, de câteva minute, referitoare la importanţa culturii, ziua poetului şi a mândriei căpătate datorită faptului că, cel mai mare poet s-a născut la Botoşani.
,,Se împlinesc astăzi 174 de ani de la mutarea dintr-o această viaţă a marelui poet naţional. M-am gândit mult la ce a-ş putea să spun sau la ceea ce am putea face noi ca să-i aducem cinstire aşa cum se cuvine. Să nu uităm că poetul Mihai Eminescu a fost un reprezentant de seamă al Romantismului european şi unii l-au numit chiar ca ultimul mare romantic european – curent care a pornit, cumva, împotriva ideologiei şi motiva curentului acestuia pe care îl aducea Revoluţia Industrială, dar şi Luminismul. Şi dacă pe Sfinţi îi cinstim urmându-le exemplul, a-ş putea spune, cumva, mutând în celălalt registru al culturii că şi pe oamenii noştri îi putem urma şi îi putem cinsti, urmându-le exemplul. Nu este totul şi nu este de ajuns ca doar la zilele lor de naştere şi la zilele în care s-au mutat din această viaţă să le aducem un plus de recunoştinţă.”
Marius Babiuc, preot paroh al Bisericii ,,Uspenia” din Botoşani.
După această predică, formulată mai degrabă sub aspectul unui îndemn pentru a se citi mai multe cărți „bibliotecile fiind tot mai goale”, preotul a îndrumat credincioșii să ia anafură.
Astfel, momentul religios a fost încheiat cu recitalul de poezie susținut de copiii din cadrul Şcolilor Gimnaziale „Elena Rareş” şi „Ştefan cel Mare” Botoșani.
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Primele exit poll-uri: Bătaie între Lasconi și Călin Georgescu pentru turul II
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024