Sute de persoane au ieșit să protesteze în fața Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, pentru a-și arată nemulțumirile legate de faptul că nu sunt lăsate să se închine la moaștele Sfintei Cuvioasei Parascheva.
Manifestația vine în contextul în care ieri, în Iași, au fost înregistrate 181 de noi cazuri de coronavirus.
Patriarhia Română a remis un comunicat semnat de Patriarhul Daniel, în care condamnă măsura de interzicere a pelerinajului de Sfânta Parascheva, pe care a calificat-o drept ”disproporționată și discriminatorie”, scrie BZI.
”Arhiepiscopia Iaşilor, în calitatea sa de organizator al acestui pelerinaj, s-a pregătit intens și foarte temeinic pentru întâmpinarea pelerinilor din acest an, ținând cont de toate măsurile sanitare aflate în vigoare”,
se arată în mesajul semnat de Patriarhul Daniel.
”Măsurile restrictive ce se impun ca absolut necesare trebuie să aibă un solid temei legal, să fie justificate în mod transparent, argumentat şi nediscriminatoriu”, transmite Patriarhia, care la finalul mesajului își exprimă speranța că ”se va reveni cât mai curând asupra măsurii excesive de interzicere a pelerinajului de la Iași, printr-o înţeleaptă modalitate de coresponsabilitate şi colaborare între Stat şi Biserică”
Aproape 400 de persoane au protestat în fața Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Oamenii sunt nemulțumiți de măsura luată de autorități prin care le interzice să se închine la moaștele Sfinte Cuvioasei Parascheva.
”Pelerinaj zilnic la metrou permis, pelerinaj la sfinți, o dată pe an, interzis!” / ”Dumnezeu este cu noi, fiți curajoși!” / ”Avem libertate religioasă garantată de Constituție”, sunt doar câteva dintre mesajele scrie pe pancarte de manifestanți.
Printre participanți s-au numărat călugări și preoți, oamenii nu au respectat distanțarea socială, iar jumătate dintre ei nu au purtat mască de protecție.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Burse școlare 2025: Mai mulți bani pentru elevii olimpici de anul viitor
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Bărbat căzut în curtea casei sale, salvat de doi polițiști botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
O biserică din Botoșani, cu hramul „Intrarea Maicii Domnului în Biserică“, va fi în sărbătoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Doliu la Stațiunea Popăuți și Asociația Moldoovis: Clipe de adâncă tristețe
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Vești bune înainte de Crăciun: CINE sunt cei care ar putea lua două pensii în luna decembrie
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024