O poveste fără sfârșit pare a fi cea privitoare la stabilirea unui Consiliu de Administrație pentru societatea comercială Eltrans. Dacă în ultima jumătate de an lipsa administratorilor nu a complicat foarte mult activitatea companiei de transport, situația devine critică pentru că este necesară aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul în curs.
În orice caz, prima victorie obținută de primarul Cosmin Andrei și grupul de consilieri PSD este posibil să pălească urmare a mutării prefectului care susține că va solicita revocarea Hotărârii de Consiliu Local prin care au fost desemnați cinci administratori provizorii în CA-ul de la Eltrans.
Alții decât cei din lista scurtă rezultată în urma concursului organizat în vara anului trecut de către o firmă independentă.
„Am primit Hotărârea, am citit-o și eu zic că avem și precedente și motive pentru care vom solicita revocarea și după aceea vom ataca în instanța de contencios administrativ”,
Dan Nechifor, prefectul județului Botoșani
Consiliul Local Botoșani ar urma ca în proxima ședință de plen să supună dezbaterii revocarea respectivei hotărâri. În caz contrar, va fi atacată în instanța de contencios administrativ de la Tribunalul Botoșani.
Prefectul se prevalează de un precedent pornit de la societatea Urban Serv, cu un concurs similar, contestat de persoane din lista scurtă care nu au prins un loc în CA și care au câștigat în instanță.
De cealaltă parte, grupul social-democrat contestă procedura de organizare a concursului și deschide proces pentru anularea sa.
„Raportat la procedura de concurs care s-a desfășurat anul trecut cu expertul independent, noi consultându-ne și cu juriștii Primăriei, considerăm că această procedură de concurs a fost total ilegală. O vom ataca în instanță, chiar dacă această problemă la Eltrans este rezolvată. Vom merge în continuare atacând în instanță această procedură pentru că vrem ca lucrurile să fie corecte și transparente”,
Bogdan Buhăianu, viceprimar
După un schimb de adrese cu expertul independent, conducerea Primăriei Botoșani ar fi depistat mai multe încălcări ale procedurii de concurs, inclusiv faptul că, potrivit criteriilor de organizare, Victor Ivănescu nu ar fi avut de fapt dreptul să participe la examenul pentru un post de administrator.
„Există probleme de cronologie acolo, există probleme de legalitate privind participarea la concurs a unor angajați ai Eltrans care nu aveau ce căuta acolo. Există probleme de colaborare conform Ordonanței 109, cu autoritatea publică care nu a fost consultată privitor la modalitatea de organizare a concursului. De asemenea, în condițiile de participare la concurs, era prevăzut foarte clar chiar de către expertul independent că niciun un director din ultimii cinci ani nu are voie să facă parte din concurs, iar pe lista scurtă era dl Ivănescu”,
Bogdan Buhăianu, viceprimar
Social-democrații susțin că nu au fost de acord cu numirea membrilor din CA la Eltrans tocmai din cauza acestor nereguli.
În orice caz, dacă Hotărârea de Consiliu Local nu va fi revocată, iar primul reprezentant al Guvernului în județ o atacă, atunci se suspendă aplicarea acesteia până la terminarea procesului, ceea ce înseamnă că SC Eltrans SA rămâne din nou fără CA.
Deschiderea unui proces în instanță face parte și dintr-un plan mai larg al PNL-ului de a-și impune propriii membri în CA-ul companiei de transport, pus la cale într-o ședință la care liberalii au negociat mai multe posturi cu USR-ul.
Prefectul a contestat deja la instanța de contencios administrativ de Hotărârea de Consiliu Județean prin care au fost repartizate sumele din cote defalcate pe TVA pentru întreținerea drumurilor județene și comunale, pe motiv că unicul criteriu de care s-a ținut cont în această ecuație este cel politic.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
INCENDIU la Botoșani: Proprietarul casei a intrat în flăcări disperat să-și salveze bunurile
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
SEARA ACEASTA: Un botoșănean a ars de viu, medicii nu au mai putut să-i salveze viața
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Acțiune a polițiștilor la Dorohoi: S-a lăsat cu permise și certificate REȚINUTE
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Mesaj de la servicii: Atacatorii cibernetici păcălesc utilizatorii pentru a le fura datele bancare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024