Prefectul Dan Nechifor a decis reluarea ședințelor lunare la care participă directorii instituțiilor deconcentrate.
Din cauza pandemiei, toate ședințelor au fost suspendate sau „mutate” în online. Colegiul Prefectural nu s-a mai întrunit deloc, ultima ședință fiind pe 27 februarie 2020.
Astfel, după mai bine de un an de zile, reprezentantul Guvernului în teritoriu a emis un ordin de convocare, întâlnirea urmând a avea loc pe 31 martie 2021.
„Se convoacă membrii Colegiului Prefectural al județului Botoșani în ședință ordinară, pentru luna martie, în data de 31 martie 2021, ora 10:00. Ședința ordinară se va desfășura la sediul Instituției Prefectului, în sala Nicolae Iorga”,
se arată în ordinul semnat de prefectul Dan Nechifor
Reamintim că la aceste ședințe, directorii prezintă activitatea instituțiilor pe o anumită perioadă de timp.
În această lună printre cei care vor lua cuvântul sunt directorul Direcției de Sănătate Publică (DSP), Monica Adăscăliței dar și inspectorul șef al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), Viorel Șerbănoiu.
Iată ordinea de zi a ședinței
Mai multe ședințe au început să fie publice după ce inclusiv Botoșăneanul a arătat în nenumărate rânduri că pandemia convine instituțiilor.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
ACUM: Valeriu Iftime își prezintă echipa liberală pentru Parlament la ”Botoșăneanul TV” - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Adolescentă căutată la nivel național, depistată de jandarmii botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Prăpăd după BLOCADA: Zeci de șoferi au rămas fără permis la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Cum să îi implici pe cei mici în pregătirile pentru sărbătoarea Crăciunului
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024