Iarna adevărată se pare că vine totuși și un viscol este posibil să lovească România.
Până atunci ne bucurăm de vremea de primăvară.
A doua jumătate a lunii decembrie a adus în aproape toate regiunile din România temperaturi neobișnuit de mari, cu mult peste mediile considerate normale pentru această perioadă a anului. În timp ce locuitorii din America de Nord se confruntă cu cele mai mici temperaturi din ultimele decenii, bucureștenii au avut parte de cea mai călduroasă zi de 25 decembrie din istoria măsurătorilor meteorologice.
Și, din câte anunță specialiștii de la Administrația Națională de Meteorologie, vom avea parte de vreme bună, aproape de primăvară, și în primele zile ale anului 2023.
„În ultimele zile din luna decembrie vom avea temperaturi pozitive cu valori între cinci şi şase grade în partea de vest a ţării, dar şi în restul regiunilor”, a declarat Elena Mateescu director ANM.
Potrivit meteorologului, lucrurile se vor schimba, însă, de la mijlocul lunii ianuarie, când furtuna arctică va ajunge și la noi în țară. Astfel, începând cu data de 10 ianuarie, valorile din termometre vor fi din ce în ce mai mici, iar de pe 16 ianuarie ne-am putea confrunta cu episoade de ninsoare și viscol. „Începând din a doua parte a iernii, cam de pe 16 ianuarie, am putea avea și intervale în care să apară fenomenele specifice iernii: strat de zăpadă și în zone mai joase de relief și viscol”, a explicat Elena Mateescu.
Potrivit acesteia, sunt șanse minime ca furtuna arctică din America de Nord să afecteze Europa. În această perioadă, continentul traversează o perioadă cu vreme mai caldă decât cea obișnuită pentru lunile de iarnă.
„Masa de aer polar în zona respectivă asociată cu gradul de umezeală au determinat geneza şi modul de manifestare a ciclonului care afectează acum această parte a globului. Europa traversează, însă, o perioadă cu o vreme mai caldă decât în mod obişnuit, pentru că masa de aer de origine tropicală rămâne pe un blocaj anticiclonic de interes la latitudini mai coborâte şi cu siguranţă afectează inclusiv partea de sud-est, zona în care ne aflăm şi noi”,
a precizat meteorologul Elena Mateescu la România TV.
ULTIMĂ ORĂ: Incendiu într-un bloc de pe Calea Națională, un botoșănean a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Punct de cotitură: Forța Dreptei a avut un rol major în protejarea democrației – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Două OFERTE pentru Grădina de Vară a Teatrului Eminescu - IATĂ cum va arăta după modernizare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024