Ziua de vineri a fost marcată de un accident pe cât de tragic, pe atât de absurd. Un bărbat în vârstă de 62 de ani, fost angajat al Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani, cădea în gol de la o înălțime de nici doi metri și era transportat în comă la Iași.
Bărbatul s-a mai putut însă fi salvat și a decedat în ciuda tuturor eforturilor depuse de cadrele medicale. Neculai I. a fost preluat de ambulanță în dimineața de vineri, 19 iunie 2015, în stop cardio-respirator, după ce s-a prăbușit în gol într-un spațiu care duce la subsolul blocului în care locuia. Cum acesta suferea de o deficiență de vedere, nu a realizat pericolul care zăcea la mică distanță. A făcut un pas greșit și s-a prăbușit neputincios.
Intrat în comă de gradul 3, medicii de la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean „Mavromati” au decis să-l transfere la Spitalul de Neurochirurgie de la Iași, însă acolo trupul său a renunțat la lupta pentru viață.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
(C.B.)
Comunicat senator Cătălin Silegeanu: Viitorul Europei aparține popoarelor sale, nu birocraților!
Redacția Botoșăneanul
Jan 28, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 28, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 28, 2025
Elevii cer noi materii, mai moderne: Cum ar putea arăta noua programă școlară
Redacția Botoșăneanul
Jan 28, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 28, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile