Pacienţii puteau beneficia şi de a doua opinie, din partea specialiştilor unei clinici din Germania.
Sute de pacienți cu epilepsie din judeţele Suceava, Botoșani, Iaşi, Cluj și Republica Moldova şi Ucraina au fost investigați și tratați în Centrul Nord-Est Carpatic de Epilepsie de la Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava.
Doar că acum, prin plecarea singurului medic pediatru cu supraspecializare în epileptologie, Centrul de Epilepsie s-a închis.
După plecarea doctoriței Ana Miron, centrul nu a mai fost funcțional, a confirmat și directorul medical al Spitalului, dr. Dimitrie Siriopol.
În pandemie compartimentul de epileptologie a fost închis și dr. Ana Miron nu și-a putut desfășura activitatea, scrie Monitorul de Suceava. Dr. Miron a spus că nici după ce lucrurile au revenit la normal, din perspectiva Covid-19, nu s-au normalizat și condițiile pentru a putea practica epileptologia în spital.
„Am fost pusă în fața alegerii privat sau public și am ales”, a spus dr. Miron, care a optat să practice în sistem privat.
Spitalul a început procedurile de înființare a acestui centru în 2016 și l-a deschis în toamna anului 2017, ca satelit al Clinicii Knapschaftskrankenhaus Ruhr - Epileptology din Bochum, din Germania, cu scopul de a creşte accesibilitatea pacienţilor cu epilepsie la tehnici diagnostice moderne şi terapeutice adecvate, scăderea morbidităţii epileptice şi creşterea calităţii vieţii.
Odată cu angajarea doctorului Ana Miron, supraspecializată în Germania şi în alte clinici europene în epileptologie, Spitalul de Urgenţă Suceava a achiziţionat şi echipamente medicale de înaltă performanţă pentru investigaţii, monitorizarea pe termen lung a pacienţilor în vederea evaluării prechirurgicale şi pentru chirurgia epilepsiei.
Metoda utilizată la Suceava, identică cu cea din Germania, a permis monitorizarea pacienţilor cu crize epileptice active şi surprinderea a cât mai multe crize epileptice pe traseu pentru a defini clar care este focarul epileptogen şi de unde vine criza, scrie sursa citată.
De asemenea, prin colaborarea cu clinica din Bochum pacienţii monitorizaţi aici, inclusiv cei din Botoșani, au putut beneficia şi de a doua opinie, din partea specialiştilor clinicii germane.
În perioada în care centrul de la spital a fost funcțional, au fost investigați, monitorizați și au primit tratament sute de pacienți cu epilepsie din judeţul Suceava, din Botoșani, Iaşi, Cluj, Republica Moldova şi Ucraina.
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Gabriela Erdic
Nov 15, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024