Problema apei pare cea mai gravă din ultimul deceniu. Iar ceea ce se întâmplă este rezultatul unui lanţ incredibil de bâlbâieli care demonstrează încă o dată uriaşa bătaie de joc la adresa consumatorilor care li se cere mereu să plătească apa la timp. Inclusiv cea de ploaie.
Deşi pare greu de crezut şi dificil de imaginat, Administraţia Bazinală de Apă (ABA) Siret, de la care se alimentează SC Nova Apaserv SA, a anunţat compania botoşăneană că va desfăşura lucrări de amploare la barajul de la Bucecea abia în ziua în care intervenţiile începuseră. Mai exact, pe 16 octombrie, ABA Siret a trimis o adresă către SC Nova Apaserv SA prin care informează că „realizează în regim de urgenţă, în perioada 16.10 – 26.10.2017 două lucrări de intervenţii cu finanţare din surse proprii pentru punerea în siguranţă a echipamentelor hidromecanice de acţionare la priza de apă a barajului Bucecea”. Aceasta înseamnă că, începând de astăzi, lucrările mai durează încă o săptămână.
Practic, cei de la SC Nova Apaserv SA au fost puşi în faţa faptului împlinit, însă nu au considerat că este firesc să anunţe şi botoşănenii că ar putea apărea probleme în furnizare. Directorul societăţii susţine că n-a fost cazul să alerteze lumea fiindcă reprezentanţii ABA Siret i-au dat asigurări că lucrările pe care le efectuează nu se vor repercuta asupra alimentării cu apă a Botoşanilor şi aceasta se va realiza „prin pompare continuă a apei în căminul de derivaţie Cătămărăşti”.
Problemele au început însă să apară miercuri seară, când cei de la ABA Siret au golit pur şi simplu tot lacul de acumulare de la Bucecea, din care se alimentează municipiul Botoşani, pe motiv că este colmatat în proporţie de 80% şi, dacă nu se intervine, oraşul rămâne fără apă în perioada sărbătorilor.
N-a mai trebuit însă să vină Crăciunul şi Anul Nou fiindcă manevra efectuată ieri a lăsat deja Botoşaniul fără apă.
ABA Siret avea doar două pompe la faţa locului şi abia după ce a lăsat oraşul fără apă a realizat că mai are nevoie de cel puţin una, aşa că a făcut o comandă la Galaţi, de unde se aşteaptă venirea unei „pompe izbăvitoare”, care să permită reluarea alimentării către oraş.
Prefectul Dan Şlincu l-a convocat joi pe directorul SC Nova Apaserv SA, care a aruncat întreaga responsabilitate pe ABA Siret. Albert Tănasă a explicat că în prezent ABA livrează apă direct din Siret, prin intermediul unor pompe, fără a mai trece prin barajul de la Bucecea, dar că debitul este la un sfert din cel normal, „situaţie care impune oprirea totală”.
„Este un nivel de avarie care implică oprirea obligatorie generală pentru că riscăm să intre aerul pe coloană. În momentul în care intră aerul pe coloanele de aducţiune este o chestiune mai gravă decât o oprire generală de două-trei zile”,
Albert Tănasă, director general SC Nova Apaserv SA.
Întrebat cât va sta oraşul fără apă, Albert Tănasă a răspuns că, „nu putem determina noi perioada”.
DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL
Mai multe localități din Botoșani sub COD GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Botoșănean AMENDAT de dimineață de polițiștii locali după ce „și-a dus” gunoiul
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
ANUNȚ Primăria Botoșani privind termenul de plată a taxei de salubritate
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024