Atacantul de bandă al FCSB va reveni la FC Botoșani la nici jumătate de an de la sosirea în capitală. Cătălin Golofca s-a înțeles asupra transferului cu șefii clubului moldav.
Aceasta și pentru că roş-albaştrii vor să scape cât mai repede de mijlocaş, astfel că au purtat noi discuţii cu oficialii botoșăneni.
”Eu i-am spus clar lui Gigi Becali că am încredere în calităţile lui Golofca şi sunt sigur că la mine la Botoşani o să îşi revină. Gigi mi-a spus că el nu mai poate să stea după Golofca să arate că are valoare de Steaua că timpul îl costă bani mulţi şi nu doreşte să plătească salarii de Liga 1, iar băiatul să joace pentru echipa a doua”,
Valeriu Iftime, președinte CA FC Botoșani.
Fostul golgeter al roș-alb-albaștrilor va evolua pentru un salariu mai mic decât cel primit în capitală, a dezvăluit boss-ul de la Elsaco pentru Fanatik.ro
”Am discutat vineri pe la prânz cu Golofca şi ne-am înţeles. El mi-a transmis pretenţiile lui, iar eu am fost de acord. E clar că eu nu pot să îi dau salariul pe care el avea la Steaua, dar chiar şi aşa tot este bine. Eu sunt sigur că Golofca o să ne ajute să urcăm în clasament, iar Costel Enache o să îl pună din nou pe picioare”,
Valeriu Iftime, președinte CA FC Botoșani.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Un botoșănean declarat cea mai obedientă slugă a lui Ceaușescu, dormea la ușa dictatorului
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Apel de la o instituție de stat pentru botoșăneni: Atenție la produsele false „de post”
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Se pensionează o judecătoare de la Tribunalul Botoșani
Oana Sava
Nov 14, 2024