Liberalii şi social-democraţii au prezentat miercuri alternativa la proiectul de comasare a spitalelor sprijinit de PDL. Dincolo de criteriile tehnice, unul dintre obiectivele principale îlreprezintă schimbarea întregii echipe de conducere a Spitalului Judeţean, în frunte cu managerul Ovidiu Mimor.
Deputatul Florin Ţurcanu susţine că nu s-a analizat încă din punct de vedere juridic cum pot fi înlocuiţi actualii şefi de la „Mavromati”, dar că şansa lor de a rămâne pe posturi este de a pune în aplicare programul pe şase luni
„Spitale sănătoase pentru Botoşani” iniţiat de USL.
„Dacă Mimor nu şi-l asumă, să demisioneze ca să nu pierdem timpul. Mimor să fure mai puţin, să lase banii la Spitalul Judeţean, să dea de mâncare la oameni”, a afirmat
preşedintele PNL Botoşani.
"Le-am dat ca clasa I, pixul, caietul şi fă liniuţe”
Acesta a anunţat că la şedinţa CJ de joi la care se va dezbate comasarea spitalelor, proiectul iniţiat de preşedintele Mihai Ţâbuleac va fi amendat, urmând probabil să se convoace o şedinţă extraordinară de CJ în care să se supună aprobării planul alternativ propus de USL.
„Vom vedea dacă reuşim să demitem consiliul de administraţie şi dacă vom reuşi, vom numi un altul cu specialişti, nu neapărat de la USL. Poate să fie şi de la PDL un specialist pe care să îl apreciem. Noi nu avem un obiectiv special să-l schimbăm pe Mimor, ci să încadrăm spitalul în categoria a treia fără dezinformări şi fără să distrugem alte spitale performante”, a mai spus
parlamentarul PNL. El a arătat că USL îşi asumă public acest proiect, iar despre şefii de la „Mavromati” că „le-am dat ca clasa I, pixul, caietul şi fă liniuţe”.
(S.B.)