Senatorii au fost mai activi decât deputații în actuala legislatură, iar femeile semnificativ mai active decât bărbații, potrivit celei de-a patra ediții a Indicelui agregat al Activității Parlamentare (IAP).
Conform clasamentului realizat pe baza indicelui IAP, femeile s-au dovedit cu peste 31,5% mai active decât bărbații. Spre exemplu, IAP înregistrat de primele trei parlamentare (Cristiana Anghel, Doina Federovici și Andreea Paul) este echivalent cu indicele activității parlamentare însumat al ultimilor 90 de bărbați care au deținut un mandat în actual legislatură. În Senat, indicele IAP realizat de doamne a fost aproape dublu față de cel al domnilor.
Cele mai active d-ne parlamentar sunt, în ordine, senatoarele Cristiana Anghel (LC) și Doina Fedorovici (PSD), respectiv deputata Andreea Paul (PNL).
Indicele agregat al Activității Parlamentare (IAP) măsoară gradul de implicare și activitate politică și a fost construit pentru a atrage atenția asupra activității depuse de aleșii poporului în Parlamentul României. Calculele au luat în considerare toți deputații și senatorii care au deținut un mandat în actuala legislatură. În prezent sunt activi 357 de deputați și 157 de senatori din totalul de 595 de demnitari care au deținut un mandat începând din decembrie 2012.
IAP la nivel individual este un indice cantitativ. Cea mai mare pondere în alcătuirea sa o au inițiativele legislative (în proporție de 30%), urmat de luările de cuvânt (25%), declarațiile politice (20%), întrebări și interpelări (15%) și moțiuni (10%).
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Sărbătoarea Nașterii Domnului: tradiții fascinante și superstiții care dăinuie peste generații
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile