A doua municipalitate a judeţului a organizat săptămâna trecută o consultare publică a populaţiei cu privire la construcţia unui centru comercial de amploare.
O companie privată şi-a arătat disponibilitatea de a cumpăra terenul pe care în urmă cu două decenii Primăria Dorohoi intenţiona să ridice o casă de cultură, iar edilii au dorit să vadă care este părerea locuitorilor, dacă ei consideră oportună o asemenea investiţie.
„E bine să ştie şi dorohoienii despre această intenţie de a da utilitate unei suprafeţe din oraşul Dorohoi. Urmează ca noi să facem tema, ce vrem să se dezvolte acolo. Oferta a fost înaintată de un dezvoltator, dar la urmă totul se întâmplă prin licitaţii publice, în funcţie de un caiet de sarcini şi dacă se vor înscrie în cursă mai mulţi competitori. Decizia va fi luată în conformitate cu prevederile legale. Deocamdată sunt mai multe demersuri care trebuiesc întreprinse pentru acea zonă”,
Dorin Alexandrescu, primar Dorohoi.
Potrivit acestuia, procedura este una mai laborioasă şi comportă adoptarea de către Consiliul Local a mai multor hotărâri, astfel încât nu poate avansa o dată la care vor demara lucrările.
De asemenea, nu se ştie exact dacă acolo se va edifica un strip-mall sau un hypermarket, municipalitatea fiind cea care va decide ce tip de complex comercial se va construi acolo.
Cert este că suprafaţa de teren aflată în discuţie se întinde pe circa 9.000 de metri pătraţi. Acolo se află turnată din anii ’90 fundaţia a ceea ce s-a dorit a fi Centrul Cultural George Enescu şi se va efectua o expertiză pentru a se vedea dacă viitorul centru comercial se poate construi pe aceasta sau trebuie dărâmată.
O biserică din Botoșani cu hramul „Sfântul Andrei” va fi în sărbătoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
S-a stabilit PROGRAMUL etapelor XX și XXI: Când joacă FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cârligeanu, mesaj de mulțumire și mobilizare pentru Ziua Națională
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024