Finanțatorul din Superliga nu a glumit, a fost subiect de reportaj chiar în stație.
Valeriu Iftime, patronul celor de la FC Botoșani și un om de afaceri cu o avere estimată la 25 de milioane de euro, declarase în urmă o săptămână în emisiunea „Prietenii lui Ovidiu” că alege să folosească metroul atunci când vine în București.
Valeriu Iftime a acordat un interviu în timp ce călătorea cu metroul prin București. Îl consideră cel mai bun mijloc de deplasare în toate capitalele europene, pentru a nu pierde timp în trafic, potrivit gsp.ro.
Finanțatorul a povestit în reportajul realizat de cei de la Prima Sport că în anii '90 a fost foarte surprins când un prieten din Paris, și el bogat la rândul lui, i-a spus că folosește metroul.
„E o chestiune de a economisi timpul și energia. În toate capitalele europene, metroul este un mijloc de transport ultra eficient. Eu cred că în București sunt multe puncte în care cu metroul ajungi cel mai ușor, este cea mai bună metodă de a te deplasa. Îți dai seama, în Pipera... să mergi cu mașina.
Pentru mine și din punct de vedere economic e mai bine, dar nu o fac din economie sau pentru a arăta ceva. Pur și simplu e vorba de timpul și de organizarea mea. Poți să ai și internet, faci ce vrei. E cea mai bună variantă de transport în București și în toate capitalele europene.
Sunt niște locuri în care am niște întâlniri, Pipera, Piața Universității, în care metroul este cam cea mai bună soluție. Nu te plouă, ajungi la timp. Îmi amintesc că prin anii '90 am fost la Paris și aveam un prieten care mi-a spus că merge cu metroul. Și am spus «bă, dar sărac e ăsta, merge cu metroul». Am înțeles mult mai târziu că este cel mai bun mijloc de transport, iar aici chiar mi se pare elegant, curat. Folosiți metroul!
E important că îți poți calcula foarte bine timpul. Dacă vii când trebuie, ai coborât, ai intrat, ajungi la timp. Vorbeam cu un ministru care a venit cu avionul, a avut 20 de minute întârziere avionul, a stat 30 de minute în trafic, o oră pierdută din viață.
Bănuiesc că o să se și extindă, o să mai și aranjeze un pic tavanele. Am abonament. Depinde, mai iau și cu 10 călătorii, cu două.
Ceilalți patroni au aflat din presă, dar nimeni nu mă crede, toți zic «ăsta blufează», nu am vorbit subiectul ăsta cu nimeni. Nu cred că cineva care știe să își organizeze timpul ar refuza metroul. Mi-aș dori un Botoșani care să aibă nevoie de metrou. La Botoșani metroul este un avion la țară”, a spus Valeriu Iftime, pentru sursa citată.
Iarna se instalează în forță: Ninsori abundente și viscol în toată țara
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Alegeri Prezidențiale 2024 – Diaspora română se mobilizează
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024