„Iartă-mă, e pentru ultima oară cînd mă dau la alte femei / promit să-ţi fiu, dacă-ţi face plăcere, coş de rufe / să mă umpli pînă-n gît cu lenjeria ta intimă / să te absorb cu tot cu mirosul de chiloţi cu sînge menstrual şi sutiene jegoase”. Sînt cîteva versuri din ultimul volum de poezii lansat de botoşăneanul Lucian Alecsa. În prezenţa unei pleiade de oficialităţi şi oameni de cultură, acesta şi-a prezentat joi seară la Galeriile de Artă cartea
„De veghe în lanul cu moroi”. Aceasta a fost scrisă, de fapt, în urmă cu doi ani, atunci cînd autorul s-a îmbolnăvit.
„Cartea este de o sinceritate absolută. Este un eşantion din dialogul meu cu moartea. În miezul poeziei moartea nu este numai în straie negre, ci şi în straie un pic violet. Aşa că nu este o disperare”, a declarat
Lucian Alecsa.
Tot ieri, în acelaşi loc şi la aceeaşi oră şi-a lansat ultimul roman,
„O lume de lepădat” şi scriitorul Gellu Dorian. Şi acesta a fost aşezat pe hîrtie în urmă cu doi ani, însă, mai mult sau mai puţin întîmplător, a fost scos pe piaţă abia acum, cînd se marchează 20 de ani de la revoluţie. Şi aceasta deoarece o bună parte a cărţii relatează povestea tînărului liceean Mugur Călinescu, cel care înainte de revoluţie a avut curajul să protesteze contra regimului comunist. Povestea acestuia, disponibilă şi pe această pagină web la adresa
/investigatii/servicii-secrete/cazul-panoul/ este una tragică, tînărul suferind o moarte mai mult decît suspectă după o mulţime de audieri la Securitate.
„Dorim ca o lume care n-ar mai trebui să existe, nu neapărat fizic ci în mentalităţi, să dispară. De aceea şi titlul cărţii «O lume de lepădat» în ideea că o putem abandona şi deveni alţii”, a afirmat
Gellu Dorian.
Ambele cărţi au fost prezentate de profesorul Dumitru Ţiganiuc şi apărute la editura „Limes” din Cluj.