Despre această practică adoptată de unele asociații pentru îngrijirea persoanelor vârstnice, de trecere de la servicii sociale la cele turistice se știa la Botoșani de aproape doi ani. Au știut prefectul și directorul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS).
Schimbarea codului de servicii pentru acele cămine care s-au transformat pe hârtie în unități de turism a fost făcută la Botoșani mai degrabă pentru ca administratorii acestora să se elibereze de unele restricții impuse în sfera serviciilor sociale.
De la personal autorizat până la tot felul de circuite pentru medicamente și alimente sau pe partea de infrastructură, din punctul de vedere al adaptării toaletelor până la numărul admis de paturi într-o cameră.
La Botoșani nu au existat situații reale și probate, aduse în atenția autorităților, de rele tratamente aplicate beneficiarilor. Nicio plângere la Poliție sau Parchet.
În decursul anului 2021 conducerea AJPIS Botoșani informa Prefectura despre faptul că există unități care îngrijesc persoane vârstnice, dar care și-au schimbat codul de servicii, din asistență socială în servicii de turism.
Au fost efectuate controale la respectivele centre de către AJPIS, au fost aplicate amenzi și s-a solicitat fie reautorizarea pe codul de servicii adecvat, fie închiderea unității. Pe atunci prefect era Dan Nechifor care a dispus constituirea unor comisii mixte care să verifice astfel de unități.
Măsurile luate de instituțiile statului pe atunci au fost contestate în instanță, procesele încă se judecă.
Sebastian Tocariu, directorul AJPIS. a arătat că aceste centre au fost verificate de Inspecția Socială în mai multe rânduri și nu se poate vorbi despre o neglijență în serviciu în cazul angajaților acestei instituții.
„Cea mai mare problemă este depășirea capacității, a numărului de beneficiari maxim posibil de cazat într-un astfel de stabiliment, asta pe de altă parte arată că într-adevăr este foarte mare nevoie de un astfel de serviciu”,
Sebastian Tocariu, director AJPIS Botoșani
Practic, prin schimbarea codului de servicii aceste unități au ca principal obiect de activitatea cazarea persoanelor și nu mai pot fi controlate de Inspecția Socială.
De ce? Simplu.
Pentru că nu mai oferă servicii sociale.
„Asta încearcă să evite aceste centre, să nu mai fie verificate de Inspecția Socială care impunea niște standarde minime de calitate care duce la niște cheltuieli mai nari pentru ei. Adică să aibă o anumită categorie de personal, un număr de medici, infirmieri, asistenți sociali și personal de specialitate”
Sebastian Tocariu, director AJPIS Botoșani
Mai mult decât atât, șeful Inspecției Sociale de la Botoșani a exemplificat și a arătat că a solicitat închiderea unui astfel de centru, pentru că obiectul de activitate din acte nu corespundea cu realitatea.
Pe această speță există un proces pe rol, câștigat doar la instanța de fond.
„În acel centru în care a fost o anumită problemă am spus că noi considerăm că se desfășoară activitate din domeniul serviciilor sociale. Am dat măsuri ca să se reautorizeze, am dat amendă, am fost contestați în instanță și pe fond am câștigat. Ei am înțeles că vor face apel, dar ceea ce am făcut, am făcut bine. Măsurile pe care le-am dat erau exact astea, să se reautorizeze în codul de servicii sociale. Iar dacă nu fac asta să închidă centrul. Să-l desființeze căminul și să facă plan de închidere, conform legii. Adică, pentru fiecare persoană de acolo să prezinte ce a făcut cu el, ce a făcut cu X și Y”,
Sebastian Tocariu, director AJPIS Botoșani
Sorin Cornilă a coordonat activitățile de verificare a tuturor centrelor private și de stat de la Botoșani, care găzduiesc persoane vulnerabile.
Cinci dintre acestea funcționează cu cod de servicii de cazare.
„Este un cod cu «alte servicii de cazare» nedefinit sau neexplicat la codul respectiv, ei au optat ca să nu se supună normativelor impuse de AJPIS pentru autorizarea locațiilor respective. Măsura principală a fost aceea de a se reautoriza pe cod CAEN specific activităților pe care le desfășoară și anume acela pentru persoane vârstnice sau cu dizabilități. Pentru că în toate cele cinci centre care s-au verificat s-au găsit persoane cu diverse probleme medicale și persoane cu dizabilități care necesită reautorizarea centrului, pe acel cod CAEN specific pentru aceste servicii”,
Sorin Cornilă, prefectul județului Botoșani
Metoda este undeva la limita legii, pentru că practic administratorii acestor unități au găsit portița legislativă perfectă pentru a funcționa, fără presiunea controalelor. Pentru corectarea acestor situații este nevoie de o modificare a legislației în vigoare.
„Probabil măsura așteptată acum este o actualizare de legislație și de normative care să reglementeze toată activitatea asta, din zona acestor centre. Există o nesincronizare aici, nu neapărat a instituțiilor, ci a punctului legislativ”,
Sorin Cornilă, prefectul județului Botoșani
Aceste centre au fost monitorizate la Botoșani din vara anului trecut, când prefectul a trimis corpul de control pentru verificări.
Nu au existat sesizări oficiale către instituțiile cu atribuții privitoare la bătrâni maltratați sau deposedați de bunuri.
Singurele dosare penale aflate în lucrul Poliției Botoșani au vizat infracțiuni economice.
Un botoșănean la un pas să rămână fără casă din cauza unui coș de fum
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Ciolacu la un pas de dezastru: USR îi cere să își recunoască înfrângerea
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Renașterea Botoșaniului pune presiune pe Poli Iași înaintea derby-ului
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
După 37 de ani de aşteptare, barajul Vârfu Câmpului intră pe agenda Guvernului
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024