Alexandra Larisa Ursachi, o tânăra în vârstă 19 ani, din Botoșani, a fost fericita câștigătoare a titlului de Miss Boboc al Școlii Postliceale ”Pro.dr.doc.Enescu Longinus”, concurs de frumusețe organizat în Grand Irish Pub.
Alexandra, cu numărul șase în concurs, a trecut prin mai multe probe de foc și a convins în cele din urmă juriul că merită să urce pe primul loc pe podium. A uimit spectatorii prin frumusețea sa și a reușit să se remarce prin ținutele elegante cu care a defilat pe scenă. De exemplu, la prima probă, tânăra a optat pentru o pereche de pantaloni din piele și o cămășuță cu imprimeuri din flori, iar la proba elegantă, Alexandra a îmbrăcat o rochie neagră din dantelă.
Viitoarea asistentă ne-a declarat: ”Mă simt minunat, trebuie să recunosc că inițial când mi s-a propus, nu voiam să particip, însă m-au convins prietenii, colegii. Apoi am zis că o voi face pentru distracție, nicidecum să câștig”. Întrebată de hobby-uri, Alexandra ne-a mai spus că îi place să coafeze și ”iubește să facă fetele să arate bine”.
În ceea ce privește silueta de invidiat, tânăra a afirmat: ”Pot doar să îi mulțumesc Lui Dumnezeu, probabil am o genă foarte bună pentru că nu fac mai nimic în privința asta”.
De asemenea, legat de meseria pe care dorește să o practice, Alexandra a mărturisit:
”A fost o dorință încă din copilărie, m-a influiențat și susținerea părinților și o văd o meserie de viitor, adică mereu se vor căuta asistenții medicali” – Alexandra Ursachi, miss Boboc 2016.
(Ș.V.)
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024