Ursa este o căţeluşă specializată în depistarea substanţelor interzise, cunoscută ca o adevărată parteneră a colegilor din Punctul de Trecere a Frontierei Racovăţ.
Este unul dintre câinii poliţişti care desfăşoară misiuni la graniţa de nord a ţării, iar de-a lungul timpului a găsit stupefiante, a fost în misiuni internaţionale, a adus un zâmbet pe chipurile participanţilor la activităţile organizate de poliţiştii de frontieră pentru copii.
Ursa este un poliţist altfel, specializată în descoperirea de stupefiante. Iar de când a devenit câine poliţist, nu a dat niciodată greş. Ursa a fost preluată de agentul şef principal Daniel Alexoae în anul 2019 şi a devenit membru cu drepturi depline în familie.
Este o mică vedetă la nivelul Poliţiei de Frontieră Botoşani, ştie să îndeplinească întocmai cererile conductorului, iar pe lângă aptitudinile de poliţist este foarte abilă şi este capabilă să se joace, cunoaşte trucuri, ceea ce o face atât de iubită.
„Din 2006 până în 2019 am lucrat la Detaşamentul de Pompieri Dorohoi, dar am schimbat arma din dragoste pentru animale, pentru că mi-am dorit să lucrez cu câinii. Ursa este ca şi copilul meu. Am preluat-o de la un coleg şi am învăţat împreună tot ce ştie. Am fost împreună în multe misiuni. Este partenera mea la servciu, dar în afara serviciului este membru cu drepturi depline în familie. Ne antrenăm zilnic, se joacă în timpul liber şi facem împreună şi serviciul de 12 ore. Ursa nu m-a trădat niciodată. Mereu spun că de fapt şi câinii vorbesc, dar doar celor care ştiu să asculte. Ceea ce reuşeşte să facă partenera mea de serviciu este realmente imposibil pentru un om”,
spune despre Ursa partenerul ei, Daniel Alexoae.
Ursa îşi dovedeşte din plin calităţile de câine poliţist, reuşind să identifice chiar şi obiectele care au stat puţină vreme în preajma substanţelor interzise. Cu astfel de abilităţi, Ursa creează numai emoţii celor certaţi cu legea, pe care îi miroase imediat!
Un botoșănean la un pas să rămână fără casă din cauza unui coș de fum
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Ciolacu la un pas de dezastru: USR îi cere să își recunoască înfrângerea
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Renașterea Botoșaniului pune presiune pe Poli Iași înaintea derby-ului
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
După 37 de ani de aşteptare, barajul Vârfu Câmpului intră pe agenda Guvernului
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024