Pentru prima dată în istoria județului, Botoșaniul va avea o echipă în primul eșalon de handbal masculin al României. CSM Botoșani a învins sâmbătă cu 30 – 26 pe CSM Alexandria și s-a calificat matematic în Liga Zimbrilor.
Clubul sponsorizat de compania ”Electroalfa”, al cărui președinte al consiliului de administrație a fost de altfel prezent astăzi la meci împreună cu soția, participă în această săptămână la turneul de promovare de la Sfântu Gheorghe.
Patru formații iau parte la competiție și joacă între ele, iar după două etape CSM Botoșani ocupă primul loc și și-a asigurat biletele pentru prima divizie.
Aceasta deoarece a învins atât pe CSM Alexandria, cât și pe CS Unirea Sânnicolau Mare.
CSU Suceava a obținut la rândul său două victorii în fața echipelor din Alexandria și Sânnicolau Mare astfel încât, indiferent de rezultatele din ultima etapă, care se dispută mâine, botoșănenii și sucevenii vor termina oricum pe primele două poziții, cele de pe care se promovează în Liga Zimbrilor.
”După ani de zile de muncă, după luni de pregătire, după un sprijin fantastic din partea Electroalfa, implicit al dlui Gheorghe Ciubotaru, am ajuns în punctul în care putem răsufla ușurați, dar nu lăsăm garda jos! Am dus două meciuri în care băieții au arătat un handbal de calitate, au luptat pentru fiecare minge și au fost o ECHIPĂ în adevăratul sens al cuvântului. Asta a fost cheia succesului nostru: ECHIPA!”,
Cătălin Stoleru, președinte CSM Botoșani.
Clubul a fost înființat în 2016 și este sprijinit financiar și de Consiliul Local Botoșani.
”Suntem promovați în Liga Zimbrilor, începem de săptămâna viitoare o nouă aventură, rămâne de văzut ce facem cu CSU Suceava, marea rivală din seria din care am făcut noi parte. Sper ca și mâine să bifăm o victorie și, să nu uităm, am scris istorie pentru handbalul botoșănean. Zilele acestea vor rămâne pe veci în istoria clubului, orașului, județului și țării: o echipă mică, dar cu aspirații mari, a reușit să promoveze și să-și îndeplinească visul!”
Cătălin Stoleru, președinte CSM Botoșani.
După FC Botoșani, județul nostru are astfel al doilea sport de echipă într-o primă ligă din România.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Cătălin Silegeanu, Candidat AUR la Senatul României: "Reconstrucția României, Prioritatea Noastră"
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
COD GALBEN de ceață și polei pentru județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024