Având în vedere prevalenţa înaltă a hepatitei C, nediagnosticate încă, în România, marți, 13 octombrie, Uvertura Mall în parteneriat cu Centrul Medical Lotus Med, organizează o campanie de testare gratuită a virusului hepatitic C.
Această acţiune face parte din Caravana mobilă a Programului de testare a populaţiei în vederea depistării cu infecţie de virus hepatitic C - Campania de screening Give screening a chance in HCV, in derulare pe perioada 2015-2017, pe întreg teritoriul ţării. Campania se deruleaza sub egida Fundatiei „Prof. Dr. Matei Bals", cu sprijinul companiei Janssen Pharmaceuticals România.
În cortul amplasat la etajul trei al Centrului Comercial, pe parcursul întregii zile, vor fi prezente cadre medicale, care, folosind un procedeu de testare minim invazivă, vor realiza testarea persoanelor care se prezinta la sediul campaniei și le vor comunica rezultatul investigaţiei, şi anume, prezenţa sau nu a infecţiei cu virusul hepatitic C. ”Testarea este gratuită. Persoanele depistate pozitiv vor fi îndrumate şi li se vor efectua ulterior analize, de asemenea gratuite”, se arată în comunicatul de presă trimis redacției de Uvertura Mall.
Declarația zilei 10 martie 2025
Gabriela Erdic
Mar 10, 2025
Gabriela Erdic
Mar 10, 2025
Candidatura lui Călin Georgescu respinsă de BEC, violențe în capitală – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Ne apropiem de ziua când trebuie să dăm ceasurile înainte
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile