Edilul şef- şah cu pensionarii, vicele „a pus-o” de-un tenis – FOTO&VIDEO
Primarul Ovidiu Portariuc şi viceprimarul Cosmin Andrei, plus câţiva consilieri locali printre care Mihai Tincu, Aura Simion sau Ady Petruşcă, au inaugurat joi, 6 decembrie 2012 Clubul Pensionarilor din cartierul Primăverii, înfiinţat într-un fost punct termic. „Acesta este doar primul din cele şapte, opt pe care le-am promis în campania electorală”, a dat asigurări şeful Primăriei.
În spaţiul în care vârstnicii botoşăneni din cartierul mai sus menţionat vor socializa au fost amenajate mai multe mese la care se pot destinde cu diverse jocuri precum şah sau rummy, o masă de tenis, un calculator conectat la internet pentru ca pensionarii să poată fi informaţi cu privire la evenimentele locale dar şi un televizor pentru a urmări evenimentele care se petrec la nivel naţional.
Capacitatea acestui club este de 200 de persoane iar cei care doresc să devină membri pentru a-l putea frecventa sunt aşteptaţi la sediul Primăriei pentru a se înscrie. „Când mă voi retrage de la Primărie vreau să vin şi eu aici să socializez”, a glumit primarul la acţiunea de inaugurare. În altă ordine de idei, Ovidiu Portariuc a declarat că acest club a făcut parte dintr-un proiect lansat în campania electorală de la alegerile locale care uşor, uşor începe să se concretizeze. „Proiectul nostru începe să prindă viaţă, am vorbit de reabilitare termică, proiectele sunt deja finalizate, săptămâna viitoare vor fi depuse la ADR, Clubul Pensionarilor a fost inaugurat, punct cu punct vom atinge toate acele măsuri din Planul pentru Botoşani, clubul pentru pensionari, la anul locuinţe pentru tineri, sunt şase luni, abia acum încep să apară primele semne”, a declarat primarul. În timp ce Mihai Tincu a socializat cu pensionarii botoşăneni care au venit să vadă locaţia unde cel mai probabil îşi vor petrece o parte din timpul liber, viceprimarul Cosmin Andrei a făcut o partidă de tenis de masă cu un vârstnic botoşănean iar primarul a acceptat provocarea uneia de şah iar ulterior s-a lăsat imortalizat pe telefoanele vârstnicilor dornici să aibă o amintire a edilului.
CITEŞTE:
ÎPS Teofan la Mânăstirea Popăuţi cu sute de credincioşi şi primar – FOTO&VIDEO