Reducerea abandonului școlar, adoptarea planurilor cadru pentru învățământul liceal, susținerea carierei didactice și debirocratizarea sistemului de învățământ sunt câteva dintre cele mai importante obiective ale programului de guvernare în zona Educației.
Una dintre marile priorități ale programului de guvernare este reducerea abandonului școlar. În acest sens se vor continua și se vor dezvolta anumite programe sociale.
Reducerea abandonului școlar, promit aleșii în programul de guvernare, va fi implementată prin adoptarea mai multor măsuri. Printre acestea se numără asigurarea unei mese sănătoase în fiecare școală din România până în anul scolar 2029-2030, cu extinderea progresivă a programului si atingerea pragului de un milion de beneficiari până în anul 2025. Guvernul dorește, de asemenea, să ofere sprijin pentru construirea de cantine școlare sau dotarea acestora, acolo unde ele există deja. De asemenea, sumele alocate pentru program se vor utiliza doar cu aceasta destinatie, inclusiv prin metode alternative;
Dezvoltarea și susținerea programului „Școala după școală”, care să încurajeze primăriile și agenții economici să investească în activități educative complementare este o altă promisiune a Guvernului. Autoritățile, vor încerca, de asemenea, să dezvolte și să extindă programul „Învățare remedială” pentru sprijinirea elevilor cu dificultăți de învățare. Mai mult, se va înerca sprijinirearea integrării școlare a copiilor români veniți din afara granițelor țării.
În programul de guvernare aleșii se obligă să asigure un proces simplu și rapid pentru acreditarea școlilor și a programelor de învățământ tehnologic și tehnologic dual. Se va insista foarte mult și pe formarea profesorilor de discipline de specialitate, pe instruirea practică a acestora prin stagii de mentorat la operatorii economici. De saemenea, este luată în calcul revizuirea ofertei educaționale, a curriculumului și a programelor pentru ruta tehnologică și tehnologic duală, pentru meserii emergente de pe piața muncii.
Extinderea ofertei de învățământ tehnologic dual în zonele rurale prin investiții în infrastructură, resurse educaționale și parteneriate cu mediul economic local este încă una dintre măsurile propuse. Va fi gândită, de asemenea, și extinderea parteneriatelor între autoritățile locale, unitățile de învățământ, instituțiile de învățământ superior și mediul privat pentru a alinia programele de învățământ dual la cerințele pieței muncii. Nu în ultimul rând, consolidarea învățământului superior în sistem dual va fi implementată prin organizarea de programe de licență, masterat și doctorat în sistem dual.
Programul vine și cu măsuri prin care să se finalizeze construcția și operaționalizarea celor 29 de campusuri pentru învățământ dual, până în 2026, Acestea vor fi dotate cu laboratoare moderne, spații de instruire practică și facilități de cazare pentru elevi și studenți.
Citeşte ştirea completă AICI
(Sursa foto: digi24.ro)
TRAGEDIE de Bobotează, botoșănean găsit mort de propria mamă
Gabriela Erdic
Jan 06, 2025
Sergiu Bălășcău
Jan 06, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 06, 2025
Primarul unei comune a încetat din viață: Ai fost un om iubit de atâta lume
Sergiu Bălășcău
Jan 06, 2025
Sergiu Bălășcău
Jan 06, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile