Acuzațiile de viol și agresiune sexuală au fost formulate de tatăl a două fetițe minore, după ce acesta fusese reținut de polițiști pentru că incendiase mașina educatoarei, drept răzbunare.
Judecătoria Suceava a dispus vineri instituirea sechestrului asigurător asupra bunului imobil aparținând inculpatei Maria Podolak – o garsonieră situată într-un bloc din cartierul Obcini, în municipiul Suceava.
Cercetările în acest caz au început în decembrie 2021, însă Maria Podolak a fost arestată în data de 14 ianuarie 2022.
La aproape 13 luni de la arestarea educatoarei de la Grădinița cu Program Normal Bosanci, Maria Podolak, care în prezent este judecată pentru viol și agresiuni sexuale asupra a trei fetițe minore, procesul a ajuns în punctul în care instanța a decis întemeiată cererea de despăgubire a victimelor, înaintată în data de 12 septembrie 2022. În acest sens, Judecătoria Suceava a dispus vineri, 10 februarie a.c., instituirea sechestrului asigurător asupra bunului imobil aparținând inculpatei Maria Podolak – o garsonieră situată într-un bloc din cartierul Obcini, potrivit obiectivdesuceava.ro.
Din verificările ulterioare ale Poliției, s-a descoperit că actele de agresiune sexuală asupra minorelor (una de 3 ani și cealaltă de 7 ani, la acea vreme, n.red.) au existat, fiind identificată chiar și o a treia victimă, de aceeași vârstă ca minora mai mare.
Educatoarea Maria Podolak a ieșit din penitenciar la începutul lunii mai 2022, fiind plasată sub control judiciar pentru 60 de zile. La finalul lunii august 2022, instanța a decis menținerea măsurii controlului judiciar și, în aceeași ședință, a respins cererea inculpatei de înlocuire a obligației de a nu depăși limita teritorială a județelor Suceava și Iași cu obligația de a nu părăsi teritoriul României.
Educatoarea obținuse în instanță, în data de 30 iunie 2022, extinderea libertății de mișcare la nivelul județelor Suceava și Iași.
Pe durata măsurii preventive a controlului judiciar, Maria Podolak nu are voie să exercite profesia de educatoare, nu are voie să se apropie sau să comunice, direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele vătămate și nici cu martorii din dosar, scrie sursa citată.
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
„Rățușca cea urâtă" din nou pe scena Teatrului „Vasilache"
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024