Avocatul Poporului, Renate Weber a cerut, de curând, demiterea adjunctului său, Daniel Iovănescu, consilier în domeniul prevenirii torturii şi a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante în locurile de detenţie, prin Mecanismul Naţional de Prevenire (MNP). Daniel Iovănescu acuză răzbunare și încălcarea drepturilor omului chiar de apărătorul acestora.
”Acuzații neîntemeiate, lipsite de consistență, și solicitare inadmisibilă a Avocatului Poporului de revocare a Adjunctului său. În cazul Adjunctului său, apărătorul drepturilor și libertăților nu ține cont de cadrul legal, de Constituția României, de art. 6 din CEDO și, nu în ultimul rând, de decizia CCR care a repus-o în scaun! Tot ce contează este răzbunarea cu orice preț, fără să-i pese de prejudiciile aduse imaginii instituției Avocatul Poporului”,
Daniel Iovănescu, adjunct Avocatul Poporului.
Adjunctul Renatei Weber explică în adresa trimisă către Parlamentul României, pentru dezbaterile care vor avea loc în plenul ședinței Birourilor reunite, pe tema revocării sale din funcția de adjunct al Avocatului Poporului, o serie de aspecte.
Acesta consideră că în cadrul Mecanismului Național de Prevenire a Torturii, procedurile nu erau corect reglementate, scrie România Liberă.
Daniel Iovănescu îi reproșează Avocatului Poporului că vizitele MNP (esențiale pentru prevenirea cruzimii, torturii, tratamentului inuman sau degradant în locurile de detenție) nu au mai fost organizate sau nu au mai putut fi organizate corespunzător pentru că Avocatul Poporului nu a acceptat propunerea sa de revizuire a procedurii.
Iovănescu susține că i s-a interzis de către șefa sa, Renate Weber, să facă vizite în locurile de detenție. Aceasta cu toate că este însărcinat cu una dintre cele mai importante task-uri și anume combaterea cruzimii, torturii, a tratamentului inuman și degradant.
Născută în 1955 la Botoșani, Renate Weber a fost europarlamentar în perioada 2007 – 2019, în urmă cu patru ani devenind Avocatul Poporului.
Deși Renate Weber nu a dorit să facă mai multe precizări referitoare la acest subiect, ”până când lucrurile nu vor fi definitivate în Parlament”, printre motivele menționate de Avocatul Poporului pentru revocarea lui Daniel Iovănescu se numără:
FOTO: https://www.facebook.com/danieliovanescu
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024