Depozitul în care se strânge gunoi din întreg județul este administrat, prin licitație, de firma suceveană Diasil.
Operatorul privat a fost sancționat la începutul lunii noiembrie cu trei amenzi în cuantum total de 140.000 de lei.
Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu (CJGM) a aplicat sancțiunile după cum urmează:
În fiecare dintre cele trei situații, în raportul de control, comisarul care a efectuat controlul a aplicat minimum prevăzut de lege, susține șefa Gărzii de Mediu Botoșani.
Sancțiunile au atras după sine deschiderea a trei procese de către administratorii societății Diasil, în care au fost contestate procesele-verbale de sancțiune și control și au cerut inclusiv suspendarea producerii efectelor măsurilor aplicate de Garda de Mediu până la judecarea litigiului pe fond.
Iar marea problemă este că Tribunalul Suceava a respins luni, 20 decembrie 2021, cererea companiei de suspendare a măsurilor dispuse până la terminarea proceselor pe fond, ceea ce înseamnă că toate deciziile luate de comisarii de mediu rămân valabile.
Îngrijorarea mare a administratorilor Diasil nu ar fi însă cauzată neapărat de sancțiunile pecuniare aplicate de Garda de Mediu, ci de faptul că depozitul de la Stăuceni ar putea fi închis pentru o perioadă de 6 luni.
„Pe dumnealor nu i-a deranjat sancțiunea, cât notificarea prealabilă în vederea supendării pe care am trimis-o noi către Agenția pentru Protecția Mediului. Pentru că, dacă nu își fac măsurile până la 31 decembrie, noi mergem în control pe verificare măsuri și atunci riscă supendarea autorizației de mediu pentru o perioadă de 6 luni”,
Cristina Kashyap, comisar șef Garda de Mediu
După aplicarea amenzilor, administratorii depozitului de deșeuri au avut un termen de conformare de 60 de zile pentru remedierea problemelor găsite de comisarii de mediu. Pe care nu le-au reparat, astfel încât Garda de Mediu a transmis o notificare prealabilă la Agenția pentru Protecția Mediului (APM), pentru suspendarea autorizației de mediu.
Suspendarea autorizației de mediu înseamnă încetarea activității și implicit stoparea preluării gunoiului din județ.
„Nu știu, în altă parte, în alt județ. Consiliul Județean este obligat, conform contractului, să preia deșeurile și să le ducă la o unitate autorizată”,
a încheiat Cristina Kashyap.
Potrivit comisarilor de la Garda de Mediu, una dintre neregulile găsite la groapa de gunoi de la Stăuceni a fost privitoare la exploatarea neconformă a stației de epurare ape uzate de tip mecano-biologică cu treapta de epurare avansată (nanofiltrare), precum și pomparea concentratului pe corpul depozitului, fapt ce a dus la acumularea în timp, la baza celulei 1 de depozitare, a unei cantități considerabile de levigat și concentrat (peste 10.000 mc), care pune în pericol stabilitatea depozitului.
Din cauza neasigurării tratării acestor deșeuri lichide acumulate la baza celulei, nivelul acestora a ajuns la 5 cm sub nivelul membranei de etanșeizare a celulei, existând pericolul deversării în șanțul perimetral și în emisar, adică o poluare masivă a zonei.
De asemenea, s-a constatat modificarea instalației autorizate prin amenajarea și punerea în funcțiune a stației de epurare cu osmoza inversă, instalarea puțurilor de colectare a gazului de depozit și punerea pe poziție a substațiilor de colectare, fără notificare și fără obținerea actelor de reglementare și revizuirea autorizației integrate de mediu.
Și nu în ultimul rând nerespectarea condițiilor, frecvenței și valorilor impuse pentru asigurarea monitorizării indicatorilor calității apei freatice, apelor pluviale și apelor uzate epurate descarcate în canalul de desecare CES și emisar pârâul Burla.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024