Ar mai fi fost Ada Macovei inspector școlar general dacă nu era membru cu funcție de conducere în Partidul Național Liberal (PNL) – Filiala Județeană Botoșani?
„Nu. Cum nu a fost niciunul dintre colegii mei de după Revoluție încoace și nici cel de dinainte de Revoluție care a fost timp de 30 de ani pus de Partidul Comunist Român. Eu recunosc, acestea sunt funcții politice și atât. Mi le asum ca atare și de asta vă spun că nu există o latură a mea care face politică, una care merge la școală, una care merge la Inspectoratul Școlar, una care e acasă, una care e cu prietenii nu știu unde. Asta sunt, așa cum mă vede toată lumea, nu am dorit niciodată să arăt altfel decât sunt, chiar dacă de-a lungul timpului, așa cum foarte bine ați sesizat și dv. și ați expus deja, au fost unii care au crezut că mă cunosc mai bine decât mă cunosc eu, mi-au creat povești, mi-au creat imagini. Mi-au creat asocieri pe care le-am dus așa cum sunt. Eu știu cum sunt”,
Ada Macovei, vicepreședinte PNL Botoșani
Subiectul a fost atins în cadrul emisiunii Botoșăneanul TV de săptămâna trecută. Printre temele privitoare la sistemul educațional botoșănean cu plusuri și minusuri s-a discutat și despre politicianul Ada Macovei.
„Mie îmi place să fac politică, îmi place foarte mult, cred în ceea ce fac și cred că există soluții și pentru botoșăneni să iasă din criză și sunt alături de toți oamenii care investesc în educație și pe care-i susțin. Am sprijinit primari din toate partidele dintotdeauna atât timp cât au fost lângă școală și cât au înțeles ce trebuie să facă ca să fie bine la școală, să obțină rezultate”,
Ada Macovei, vicepreședinte PNL Botoșani
Au existat și situații în care liberala Ada Macovei a fost judecată într-o cheie politică de către primari de la alte formațiuni politice. Și care i-au reproșat că ia anumite decizii pe astfel de criterii. Ulterior, susține liberala, cei în cauză s-ar fi convins că deciziile au fost luate „pentru binele comunei și pentru eficientizarea rețelei de învățământ”.
Punctual au fost cazuri în care primarii au reabilitat școli sau grădinițe, iar rezultatul a fost imaginea unor unități educaționale frumoase, dar goale din cauza faptului că a scăzut populația școlară. Decizia a fost de schimbare a destinației acestor clădiri care aparțin de Ministerul Educației, dar sunt în gestiunea primăriilor.
„Tot comunitatea să beneficieze de un centru social, de un cămin cultural, de o sală multimedia, o bibliotecă sau orice altceva. Mai puțin magazine și alte destinații din astea care nu au legătură deloc cu învățământul. Servicii sociale și culturale suntem de acord să aprobăm ca schimbare de destinație”,
Ada Macovei, vicepreședinte PNL Botoșani
Politica i s-a potrivit Adei Macovei și invers. S-a dovedit a fi o voce care se impune, și-a făcut puțini prieteni și mulți dușmani. Însă susține că a rămas aceeași: „Fiecare lucru pe care-l fac în politică, nu îl fac separat de activitatea profesională. Fiecare coleg pe care îl am în partid este la fel de important pentru mine indiferent că are o funcție superioară sau este pur și simplu membru de partid”.
Concluzionând, Ada Macovei crede în varianta prin care indivizii sunt slabi în singularitate și din acest motiv echipa este importantă în orice organizație, inclusiv într-un partid politic.
Cât despre micile războaie pe care le-a purtat inclusiv cu colegi din partid, Ada Macovei s-a explicat: „Nu sunt idealistă, am principii de la care nu pot să mă abat, pentru care lupt”.
PSD: Trei oferte pentru Autostrada de care se va lega Drumul Expres Botoșani - Suceava
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Valeriu Iftime a explicat ce înseamnă un președinte extremist pentru România – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Început de decembrie cu ploi și temperaturi mai mici decât cele normale: PROGNOZA actualizată
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024