Cazul Alexandra Ivanov continuă să aibă ecouri în sistemul sanitar botoșănean prin situații în care lucrurile au degenerat din partea unor pacienți, la adresa personalului medical.
General vorbind, simpla vizită la spital are loc în circumstanțe deloc fericite, astfel că starea de spirit a bolnavilor și rudelor acestora nu poate fi una pozitivă.
Stările de nervi escaladează uneori în episoade cu violență verbală sau fizică. Există bineînțeles și cazuri în care aceste accese vin din partea personalului din spitale, situațiile de acest fel fiind individualizate de la un bolnav la altul.
Este probabil necesară o autoanaliză a ambelor părți implicate. Mesajul care însă se dorește a fi transmis este acela că acest caz al Alexandrei ar putea fi un punct de cotitură sau un restart al relațiilor pacient – medic.
Numită de aproximativ o lună în poziția de manager a Spitalului Județean Mavromati, medicul Monica Adăscăliței are printre misiuni și aceea de a repara aceste erori, mai ales că vine din sistem.
A arătat că și ea a avut de-a lungul anilor situații mai deosebite în activitatea de la spital. Însă la momentul în care a simțit o escaladare a conflictului a solicitat ajutorul Poliției, prin apel la 112.
„16 ani am în Unitatea de Primiri Urgențe, aici la Botoșani. Există posibilitatea, pentru că sunt și pacienți care fie sunt băuți, fie au probleme psihice, fie sunt drogați, dar cu aparținătorul în general am încercat să am o... Noi înțelegem ca personal medical că de multe ori ei sunt speriați de ruda care se prezintă la spital, și vor informații. Și clar că, uneori, felul de a te exprima poate să fie pe un ton ridicat”,
Monica Adăscăliței, manager Spitalul Județean Mavromati
Detensionarea unei stări conflictuale are ca principală rezolvare dialogul pe un ton civilizat, pentru ca spiritele să se mai calmeze. De cele mai multe ori această metodă dă roade, iar rudele înspăimântate care așteaptă vești despre cei dragi pe holurile spitalului se mai liniștesc.
„Unii înțeleg și-și controlează ulterior limbajul, nu spun că și de partea noastră, poate sunt colegi care sunt un pic mai, poate cu o voce mai ridicată, nu neapărat țipă. Sunt și unii care țipă și poate nu suntem perfecți, nici într-o parte, nici în cealaltă. Important este să știm să gestionăm acest lucru, să nu escaladeze și la un moment dat să ajungem la un dialog normal, cum ar trebui discutat. Indiferent care sunt răspunsurile din ambele părți”,
Monica Adăscăliței, manager Spitalul Județean Mavromati
Cert este faptul că după două episoade mai violente care au avut loc la Maternitate după moartea Alexandrei, dar și după valul de amenințări primite de ceilalți medici din cadrul Spitalului Județean Mavromati, conducerea unității medicale a luat decizia întăririi pazei, atât pentru protecția personalului medical cât și a pacienților.
Alegeri Prezidențiale 2024 – Diaspora română se mobilizează
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024