Președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, a fost prezentă astăzi la deschiderea târgului „Produs din Botoșani.”
Motiv pentru care a adresat un scurt mesaj fermierilor prezenți.
„Târgul de week-end Produs din Botoșani – ediția 2021 este o sărbătoare a recoltei în acest frumos debut de toamnă. În acest an chiar avem ce sărbători pentru că iată că vremea a ținut cu noi și bineînțeles cu toți fermierii noștri și am avut parte de un an agricol extrem de bun cu producții, zic eu, de o calitate excepțională și bineînțeles în cantități record”,
Doina Federovici, președinte Consiliul Județean.
Șefa de la Județ a susținut că Botoșaniul are produse recunoscute atât la nivel național cât și la nivel european. Și a lăudat seriozitatea fermierilor care oferă produse de o calitate superioară.
După ce a trimis felicitări organizatorilor, fermierilor, a lansat și o invitație către botoșăneni
„Îi invit în egală măsură pe toți să vină și să cumpere aceste produse de o calitate superioară”,
Doina Federovici, președinte Consiliul Județean.
Doina Federovici a mers mai apoi pe la tarabele amenajate în Piața Revoluției și a făcut și câteva cumpărături.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024