În doar două luni, numărul biletelor care au fost vândute în acest an explodat față de cel în perioada similară a anului trecut.
Conducerea societății Eltrans, aflată în subordinea Consiliului Local Botoșani susține că această creștere este datorată în mare măsură investițiilor care au fost efectuate anul trecut și care se reflectă în interesul tot mai crescut al botoșănenilor față de serviciile oferite de companie.
„În anul 2022 societeatea Eltrans a facut o serie de investiții pentru a oferi un serviciu de transport public performat, mai atractiv și mai apropiat de necesitățile utilizatorilor. Așa cum am prevăzut și în fundamentarea acestor investiții, societatea a înregistrat o creștere a veniturilor din exploatare”,
Andrei Turcoman, director SC Eltrans SA
Astfel numărul de bilete vândute a crescut cu 15%, respectiv 84.849 pentru lunile ianuarie și februarie anul acesta, față de 73.773 câte s-au vândut în primele două luni ale lui 2022. Creșterea a fost de peste 11.000 de bilete vândute călătorilor.
Creșteri au fost înregistrate și la numărul de abonamente eliberate, 2.139 față de 1.922 anul trecut, în cazul elevilor, respectiv 8.300 față de 8.023 în cazul pensionarilor.
„Deducem de aici că societatea a gestionat mai bine serviciul de transport public și am convins cetățenii ca transportul public pote fi o alternativă la mașina personală! Vom putea vorbi de un transport public modern odată cu implementarea proiectului dlui primar Cosmin Andrei prin PNRR care va oferi un sistem de transport public eficient, integrat, predictibil, sustenabil si sigur,care sa promoveze incluziunea socială si dezvoltarea economică și care să aibă ca efecte secundare reducerea timpilor petrecuți in trafic atât ca șofer cât și ca pieton”,
Andrei Turcoman, director SC Eltrans SA
Prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Primăria și-a propus să achiziționeze 38 de autobuze electrice și 30 de microbuze, pentru transportul public local. Valoarea acestei achiziții este de 30 de milioane de euro.
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Un iubit preot din Botoșani a plecat la Domnul, doliu în parohie
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Bărbat în miezul nopții, prins „confuz” în mijlocul străzii
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Liviu Ciobotariu, după remiza cu Poli Iași: Sunt puțin dezamăgit de rezultat
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024