Lupta financiară în care s-a avântat noua conducere a Spitalului Județean Botoșani, continuă. Pentru a menține deficitul bugetar la un nivel aproape de zero, se iau decizii drastice.
A început prin disponibilizarea unei părți a personalului nemedical și prin externalizarea serviciului de pază, soluții prin care managerul unității spitalicești speră să poată oferi servicii medicale de calitate, chiar dacă acest lucru atrage după sine nemulțumirea angajaților.
„Eu am ca obligație să asigur buna funcționare a spitalului. Să asigur sursele și resursele pentru funcționarea corespunzătoare și pentru furnizarea de servicii medicale. În condițiile în care eu am un procent ridicat de cheltuieli salariale lunar și un procent foarte mic pentru medicamente și materiale sanitare, consider că nu este bine. Și-atunci, obiectivul meu nr. 1 este să reduc anumite cheltuieli salariale, să asigur un procent cât mai mare din cheltuieli pentru medicamente și materialele sanitare. Nu se poate face un act medical corespunzător fără medicamente corespunzătoare și materiale sanitare”, a declarat acesta.
Pe de altă parte, acesta a adăugat că este conștient de nevoile financiare ale personalului medical, tot mai nemulțumit de întârzierile salariale. „Eu știu, pe de altă parte, că personalul medical solicită drepturi, tichete, gradații, este dreptul lor și trebuie date, și aici am o obligație. Dar trebuie să dimensionez structura de personal în așa fel încât să am o bună funcționare pe linie medicală și se asigur drepturile salariale la personalul medical”, a conchis acesta. În acest sens, s-a primit și finanțarea de la Consiliul Județean, aferentă tichetelor de masă pentru luna ianuarie a anului, respectiv trei miliarde lei vechi.
(C.B.)
Tânăr ridicat de „mascați”, a furat din magazine trei zile la rând
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024