(P) Investiția în tânăra generație este cea mai importantă și cu cel mai bun randament, mai ales că are ca rezultate progresul social și dezvoltarea economică. A le oferi tinerilor un mediu sigur, care să răspundă tuturor nevoilor lor, atât în ceea ce privește educația, cât și standardul de locuire, este atât o obligație, cât și o garanție a evoluției. În consecință, se poate spune că orice efort care vizează binele noilor generații de elevi și studenți este în egală măsură binevenit și necesar.
Studenția este nu doar o perioadă de acumulare de cunoștințe, ci și una de formare ca individ. Suportul acordat tinerilor, atât prin calitatea actului educațional, cât și prin cea a condițiilor de cazare în cămine, susține accesul la învățământ, favorizează potențialul tinerilor și reprezintă o investiție în cel mai important capital uman, inteligența creatoare.
A le oferi studenților români condiții similare cu cele din campusurile universitare din vestul Europei este nu doar o necesitate, ci o obligație în favoarea tinerilor. Proiectul West Gate Studios, gândit de Liviu Tudor, fondatorul Genesis Property, este dovada că viața de student poate să fie nu doar interesantă și provocatoare, ci și foarte confortabilă. Atmosfera, facilitățile, siguranța și stabilitatea unui astfel de campus susțin și completează în cel mai fericit mod viața de student și potențează dezvoltarea tinerilor.
Atunci când acumularea de cunoștințe teoretice este asociată cu experiența practică, rezultatul nu poate să fie decât unul bun, chiar dacă la prima vedere între acestea nu există o legătură directă. Pentru un tânăr student implicarea practică este esențială pentru viitoarea carieră.
Studenții cazați în West Gate Studios au ocazia de a se implica direct în managementul campusului, ceea ce le oferă în primul rând statutul de asistent rezidențial, cu bonusurile și avantajele aferente. Mai mult, ei au și posibilitatea de a obține, tocmai ca urmare a experienței acumulate, un internship la una dintre companiile multinaționale cu sediul în apropierea căminului, pentru completarea și aprofundarea abilităților practice, ceea ce poate reprezenta un veritabil start promițător în carieră.
Nevoia de siguranță nu a fost niciodată mai actuală și include mai multe componente, începând cu cele ce țin de garanția unui spațiu sănătos. Instituțiile de învățământ moderne, orientate către viitor, sunt cele care facilitează formarea noilor generații și pentru care mediul în care își desfășoară activitatea corespunde întru totul principiilor de clădiri verzi și sustenabile, iar personalul didactic și studenții se simt confortabil.
IMMUNE Building Standard™ răspunde la toate aceste necesități contribuind la spații mai sănătoase, principiul fiind dezvoltat în România de o echipă de experți în sănătate, tehnologie, arhitectură, construcții, inginerie și facility management. Un exemplu de succes este St. Catherine’s British School din Atena, prima școală certificată IMMUNE din lume. Înființată în 1956, în incinta Ambasadei Marii Britanii din Atena, St. Catherine’s British School găzduiește în prezent peste 1.300 de elevi, cu vârste cuprinse între trei și 18 ani, de 54 de naționalități.
Educația și susținerea tinerei generații sunt soluții sigure care aduc progres social și economic și o dezvoltare sustenabilă.
Sursa foto: Shutterstock.com
Mașină din Botoșani implicată într-un accident, motociclist dus urgent la spital
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Noul subprefect și-a pregătit discurs la sugestia partidului, dar nu l-a mai citit – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Angajatul unei bănci care nu poate simți durerea ajunge la Happy Cinema – PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Gabriel Galan a depus jurământul de subprefect în fața unei asistențe ridicată în picioare – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile