Președintele Fiscului spune că salariile din cadrul instituţiei ar fi cam mici: maxim 6.200 lei net.
Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Lucian Ovidiu Heiuş, a afirmat că salariul net maxim pe care îl poate obţine un inspector ANAF este de 6.200 de lei, menţionând că doreşte că existe o bază legală pentru care cei care obţin rezultate extraordinare să fie recompensaţi suplimentar.
“Ştiţi care e salariul maxim pe care poate să îl ia în ANAF un inspector, net, astăzi? 6.200 de lei. Atâta primesc toţi care ajung consilieri superiori la ultima treaptă. Şi aceşti oameni, cu 6.200 de lei, se duc şi stabilesc decizii de impunere poate de milioane de euro, luptându-se cu avocaţi foarte bine plătiţi. Contribuabilul trebuie să se apere şi să îşi susţină cu multă tenacitate cauza, noi trebuie să fim foarte profesionişti încât să identificăm ceea nu a făcut corect şi să dovedim, să încadrăm în lege, să punctăm exact ceea ce trebuie să fie scris ca nimeni niciodată să nu poată să spună că nu este corect ceea ce a scris inspectorul”, a declarat Lucian Ovidiu Heiuş, vineri, într-o conferinţă de presă.
El a precizat că îşi doreşte să existe o modalitate de recompensare a angajaţilor ANAF care obţin rezultate bune.
“Mulţi oameni din ANAF sunt dedicaţi muncii lor. Banul contează pentru fiecare dintre noi, dar de multe ori oamenii îşi fac meseria cu dăruire pentru că le place ceea ce fac. Da, eu îmi doresc, să existe, şi am discutat şi cu domnul ministru şi cu premierul, nu ştiu sub ce formă, un fond de premiere, o posibilitate ca cei care într-adevăr obţin nişte rezultate extraordinare, cei care aduc şi încasează sume spectaculoase, să poată să fie cumva recompensaţi suplimentar. Astăzi nu există o formă legală să se întâmple acest lucru”, a transmis preşedintele ANAF.
El a precizat că ar fi normal ca salariul unui funcţionar să aibă o cotă variabilă în funcţie de performanţa avută în activitatea desfăşurată.
“Nu ştiu dacă va fi mâine, dar într-o anumită perioadă de timp rezonabilă cred că se poate ajunge şi poate chiar este normal ca salariul unui funcţionar, nu neapărat din ANAF, să aibă o cotă fixă, dar şi o cotă variabilă, în funcţie de performanţa pe care o are în activitatea desfăşurată. Astăzi, lucrezi mult, lucrezi puţin, într-un serviciu sunt şapte oameni, nu toţi sunt de aceeaşi valoare, dar toţi pot să fie la maxim şi toţi iau aceiaşi bani”, a explicat Lucian Ovidiu Heiuş.
Preşedintele ANAF a mai anunţat că un asistent în cadrul instituţiei are un salariu de 3.600 de lei net, iar un director – 9.600 de lei net, arată Ziarul de Iași.
Anunțul RAR: Stațiile ITP autorizate pot primi clienți începând de acum
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
ACUM: Prima reacție a liberalilor după pierderea primului tur – LIVE
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
PSD Botoșani le mulțumește botoșănenilor pentru participarea la vot și pentru încrederea acordată
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
ÎN ACEASTĂ SEARĂ: Clădirea Primăriei Botoșani va fi iluminată în culoarea portocalie
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
CE a scris presa rusă despre victoria lui Călin Georgescu în turul I al alegerilor prezidențiale
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024