Președintele CCA, Kyros Vassaras, a venit cu explicații după presupusul penalty al celor de la FC Botoșani în meciul cu FCU Craiova, 0-1, care a fost analizat timp de 10 minute.
În minutul 30, Dican și-a încercat norocul cu un șut de la mare distanță. Popa a respins în față, direct la Mihai Roman II. Atacantul Botoșaniului a recentrat în fața porții. Lorenzo Paramatti a blocat cu mâna, iar Iulian Călin a fluierat lovitură de la 11 metri, scrie GSP.
De la margine a fost ridicat fanionul pentru un ofsaid la Roman II. A urmat o analiză fără sfârșit în camera VAR. Horia Mladinovici și Marius Marchidanu au stat 10 minute pentru a trasa liniile și a stabili dacă poziția a fost sau nu regulamentară.
Verdictul a fost ofsaid și penalty anulat, spre nemulțumirea fanilor prezenți în tribunele Municipalului din Botoșani.
Într-o analiză publicată de FRF, grecul care conduce arbitrajul românesc a analizat faza și a explicat care a fost motivul pentru care a durat 10 minute să se obțină un verdict.
„În acest caz, arbitrul asistent informează arbitrul că întârzie ridicarea steagului pentru un posibil ofsaid. Arbitrul asistent continuă deplasarea, urmărind concentrat derularea fazei, până la terminarea ei.
Arbitrul, atent la suprafața de pedeapsă, identifică o abatere prin jucarea mingii cu mâna și acordă corect o lovitură de pedeapsă. Arbitrul asistent ridică steagul, informând arbitrul că în prealabil a fost o abatere de ofsaid.
VAR-ul verifică, în acest caz, care dintre cele două abateri este corect identificată. VAR-ul identifică în mai puțin de 20 de secunde că decizia de acordare a loviturii de pedeapsă a fost una corectă, dar trebuie să verifice un posibil ofsaid premergător acordării lovitură de pedeapsă.
Operatorul VAR încearcă de mai multe ori să calibreze sistemul, pentru a putea furniza informațiile necesare trasării liniilor de ofsaid. În acest caz, acuratețea este mai importantă decât rapiditatea.
Din păcate, din cauza infrastructurii stadionului, a poziției camerelor din tribună, a lățimii cadrelor filmate, sistemul nu poate furniza informații suficiente pentru a da rezultatele scontate.
Prin urmare, se pierde o perioadă de aproximativ 10 minute, perioadă care a fost recuperată la finalul primei reprize. După cum se poate observa, camera nu se află exact pe linia ofsaidului. Ca atare, VAR-ul nu poate folosi imaginile ca elemente de siguranță.
Poziția arbitrului asistent este ideală pentru a judeca faza. În momentul lovirii mingii, atacantul are piciorul aproape pe aceeași linie cu apărătorul, iar umărul atacantului pare să fie mai aproape de linia porții decât picioarele lor.
Nu avem suficiente elemente pentru a putea spune cu certitudine dacă a fost sau nu ofsaid. Conform protocolului VAR, în acest caz se susține decizia arbitrilor luată pe teren, adică ofsaidul sancționat de către arbitrul asistent, care s-a aflat în cea mai bună poziție pentru a judeca faza. VAR-ul informează arbitrul despre situația creată și acesta anulează decizia de a acorda penalty” a explicat Vassaras.
VIDEO Valeriu Iftime, verdict după FCSB - CFR: „Nu a fost penalty” - De la minutul 11:00
Amendă uriașă pentru românii care ignoră această regulă la bloc
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Polițista pictoriță a sunat mobilizarea: Bucurie adusă unor copii mai puțin norocoși
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
TikTok interzis într-o țară europeană, după uciderea unui adolescent prin intermediul rețelei
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Afacere marca Iftime: Cîmpanu, de la 500.000 de euro la transfer gratuit înapoi la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Bugetarii se bucură de vacanțe mai lungi în 2025: Ce zile libere vor avea
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile