Aflat în incapacitate de muncă pe postul de director executiv, dar capabil să conducă instituția din postura de adjunct.
Universul „bugetăresc” oferă încă o mostră de oportunism atunci când vine vorba de râvnitele posturi de conducere din aparatul de stat pentru care, unii ocupanți depun eforturi supraomenești pentru a le păstra. Sau se pretează la tot felul de tertipuri pentru a nu părăsi scaunele de director.
Teodor Dimitriu abia vorbea la vizita inopinată a lui Costel Șoptică la biroul său de la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Botoșani.
Iar când a ajuns la ședința Colegiului Prefectural convocată de prefect s-a deplasat fiind susținut de altă persoană și a fost la un pas să se prăbușească pe scări.
La scurt timp, din sediul PNL din strada Teatrului, Costel Șoptică anunța că și-a depus demisia din funcția de director, urmare a stării sale de sănătate, în aparență extrem de precară, care nu i-a mai permis să continue să conducă o instituție de anvergura AJOFM-ului.
Și a făcut-o. A renunțat la postul de director plin, doar că a „căzut tot în picioare”.
Pe data de 12 aprilie 2021, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) a remis două ordine: nr. 133 și nr. 134.
„Începând cu data de 13 aprilie 2021 atribuțiile specifice funcției publice de conducere vacante de director executiv al AJOFM Botoșani sunt asigurate de Anca Apăvăloaie pe o perioadă de 60 de zile calculate de la data încetării stării de alertă sau până la data la care se va dispune încetarea aplicabilității prezentului ordin”.
„Cu data de 12 aprilie 2021 pentru asigurarea exercitării atribuțiilor specifice funcției publice de conducere temporar vacantă de director executiv adjunct este desemnat dl Dimitriu Teodor”.
Teodor Dimitriu a preluat așadar funcția lui Angel Călin, actualmente viceprimar al orașului Săveni care a solicitat suspendarea raportului de serviciu pentru postul de director executiv adjunct.
S-a vorbit de mai multe afecțiuni de care suferă și chiar de o iminentă pensionare. În realitate, după ce a fost numit director adjunct, Teodor Dimitriu și-a luat concediu de odihnă.
„Dl Dimitriu Teodor la ora actuală nu este bolnav, este în concediu de odihnă, iar în ceea ce privește partea de pensie, nu știu să vă dau detalii, nu am primit informații din partea dlui”,
Anca Apăvăloaie, director executiv AJOFM Botoșani (foto jos)
Cum este posibilă totuși o astfel de mutare, în condițiile în care inclusiv Raluca Turcan, ministrul Muncii arăta că este la curent cu starea de sănătate a lui Teodotr Dimitriu și i-a trasat sarcină președintei ANOFM să analizeze situația de la AJOFM Botoșani?
„Sigur că se cunoaște situația, dvs. nu ați văzut? Noi nu suntem în măsură să ne dăm cu părerea referitor la boala unui om sau la gradul de oboseală a unui om. Dl Dimitriu la începutul acestei săptămâni mai avea trei zile de concediu de odihnă aferent anului 2020 pe care le-a consumat în această săptămână și a mai luat din cele aferente anului 2021 încă două zile. Are dreptul pentru anul 2021 dacă ar avea raport de serviciu la 25 de zile de concediu de odihnă”,
Anca Apăvăloaie, director executiv AJOFM Botoșani
Teodor Dimitriu a lipsit de la serviciu 113 zile lucrătoare dintr-un total de 251, în ultimul an.
Iar din cele 113 zile lipsă, 39 și le-a petrecut în concediu de odihnă, iar 74 în repaus medical.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Tineri prinși de jandarmi în timp ce își împărțeau produsele furate dintr-un supermarket
Redacția Botoșăneanul
Mar 03, 2025
O botoșăneancă a ajuns în finala Galei Excelenței în Asistență Socială
Oana Sava
Mar 03, 2025
Polițiști premiați de Poliția Română pentru că au refuzat să ia mită în trafic
Gabriela Erdic
Mar 03, 2025
Bugetul Primăriei din 2025 în dezbatere publică – INVESTIȚIILE propuse de primar în acest an
Gabriela Erdic
Mar 03, 2025
Înscrierea copiilor în clasa pregătitoare: CALENDARUL anunțat de Inspectoratul Școlar
Oana Sava
Mar 03, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile