Inspectorul general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), Dan Iamandi, a fost prezent astăzi la Botoșani pentru a participa la prezentarea bilanțului activității pompierilor botoșăneni.
Motiv pentru care a adresat câteva cuvinte mai întâi angajaților ISU, care în opinia acestuia au fost stresați pe tot parcursul ședinței.
„V-am văzut stresați, îngrijorați pe tot parcursul prezentării evaluării. Cred că au avut emoții privind reflectarea activității dumnealor în materialul de bilanț. Acum ați putea să vă relaxați, să zâmbiți pentru că activitatea pe care ați desfășurat-o într-un an întreg a fost foarte bine reflectată în materialul de bilanț. Și încep prin a vă felicita pentru volumul mare de activități pe care le-ați dus la bun sfârșit și numărul mare de vieți salvate”,
Dan Iamandi, inspector general IGSU.
De asemenea, Dan Iamandi, general de brigadă, a remarcat echipa tânără de conducere a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani.
„Mă bucur că împreună am înțeles că avem un scop comun, împreună însemnând noi profesioniștii – pompierii, administrația publică locală și cetățenii. Avem un singur scop, acela de a salva vieți și de a face cât mai ușoară viața cetățenilor în domeniile noastre de competență”,
Dan Iamandi, inspector general IGSU
Însă a atins și câteva puncte sensibile, printre ele autorizațiile la incendiu.
„Știm foarte bine că după evenimentul de la Colectiv au avut loc o serie de modificări legislative și s-au luat o serie de măsuri pe care foarte multă lume le-a apreciat ca fiind foarte severe. Însă putem aprecia vreodată cât este de severă o măsură dacă aceasta va duce la salvarea a sute, zeci de mii de vieți? Eu zic că nu.,
Dan Iamandi, inspector general IGSU.
Inspectorul IGSU a precizat că trebuie depuse toate eforturile pentru ca școlile să fie autorizate.
DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024