Inspectorul general al IȘJ, Gabriel Hârtie a fost prezent astăzi la conferința județeană de alegeri a Ligii Sindicatelor din Învățământ (LSI).
Acesta a transmis un mesaj tuturor celor prezenți.
„Vă mulțumesc pentru invitația de a participa alături de dv la conferința județeană. Am ținut să fiu prezent pentru a sesiza și dv că ar trebui să fim pe aceeași parte a baricadei și nu așa cum se vehiculează în tot felul de spații că sindicatelor sunt de o parte și instituțiile statului sunt de cealaltă parte. Nu, suntem pe aceeași parte a baricadei, iar lucrul cel mai important pe care eu îl consider că este toată această relație interinstituțională de comunicare”,
Gabriel Hârtie, inspector general IȘJ
Gabriel Hârtie a evidențiat faptul că reprezentanții IȘJ au avut o bună colaborare cu sindicatele din Botoșani.
„Sper să fie și de acord și dl președinte (n.r Liviu Axinte) ,sau dacă nu să mă contrazică ,de când a preluat această funcție am fost deschis către un dialog cu cele două sindicate din Botoșani pentru că eu consider că această formă este cea mai corectă. Eu mulțumesc și apreciez activitatea conducerii LSLI Botoșani, urez succes următoarei conduceri și vă asigur de toată disponibilitatea mea în ceea ce privește comunicarea”,
Gabriel Hârtie, inspector general IȘJ
Și nu în ultimul rând, șeful educației botoșănene le-a urat mult succes profesorilor, membri ai acestui sindicat.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024